Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu, a anunţat că ar vota pentru realizarea proiectului minier de la Roşia Montană, însă doar pentru că acesta ar crea locuri de muncă, şi doar dacă vor fi respectate condiţiile de mediu. Bereanu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că a văzut în ultima perioadă o dezbatere publică intensă pe această temă, constatând că că există o divizare la nivel societăţii româneşti. „Unii sunt pentru dezvoltarea zonelor miniere, şi alţii sunt împotriva. Şi unii şi alţii au dreptate. Aşa că singura soluţie de rezolvare a acestei probleme, din punctul de vedere al PSD, este dezbaterea în Parlamentul României. Ţinând cont că la nivelul societăţii româneşti există nevoie de locuri de muncă noi le dăm dreptate şi celor de la Roşia Montană. Şi cel puţin din punctul meu de vedere, ca senator dintr-o zonă în care am fost ales şi de către mineri, ştiu foarte bine ce înseamnă crearea unui loc de muncă. Apoi, ascultându-i şi pe cei din stradă, le dăm dreptate şi celor care cer garanţii pentru protecţia mediului. Din acest motiv este nevoie ca acest proiect să fie dezbătut în Parlamentul României”, a precizat senatorul Neculai Bereanu, ales în colegiul de munte al judeţului Suceava. El a arătat că în cadrul grupului parlamentar PSD nu s-a luat o decizie politcă legată de modul în care vor vota senatorii, fiecare fiecare parlamentar urmând să-şi exprime votul cum crede de cuviinţă, după dezbaterea publică a acestui proiect. „Eu ca senator care vine dintr-o zonă în care din nefericire au fost închise mine, ştiu că sunt foarte mulţi oameni care vor un loc de muncă şi şi-ar dori redeschiderea minelor. Şi sunt tentat, 51%, să votez pentru crearea locurilor de muncă. Şi probabil că aşa voi face, dar doar dacă avem garanţia că acele condniţii de mediu vor fi în totalitate respectate. Ştiu foarte bine ce înseamnă a nu avea un loc de muncă, ştiu ce înseamnă să-ţi vină în audienţă oameni din zona minieră care nu au altă alternativă. Eu cred că aş vota acest proiect doar în condiţiile susţinerii mediului, şi nu în alte condiţii. Şi spun asta pentru că şi la Ostra, Broşteni, sau Crucea încă mai avem zonă minieră şi vedem acolo ce înseamnă închiderea minelor, şi ce înseamnă poluarea din acea zonă. La Ostra se vede că apele sunt roşii, şi încă există un risc major la iazul de la Tarniţa. Dar dacă vor fi garantate condiţiile de mediu, eu personal voi vota acest proiect de lege de la Roşia Motană”, a mai precizat Bereanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava