MOPAN Suceava

În noaptea de 18 iulie, anul 64 d.Hr. , la ordinele împăratului lor, soldații au declanșat unul dintre cele mai mari incendii din istorie. Dintre toate cazurile de împărați degenerați ai Romei, Nero este considerat cel mai rău.

Devenind împărat la vârsta de șaisprezece ani, la început l-a imitat cu fidelitate pe stră-stră-străbunicul său, împăratul Augustus. În cursul primilor patru ani de domnie a redus impozitele, a interzis spectacolele de circ în care erau uciși sau răniți oameni și a suspendat pedeapsa capitală. I-a iertat până și pe autorii criticilor injurioase la adresa sa și nu a condamnat nici un senator la moarte, o adevărată revoluție a moderației pentru vremea respectivă.

Însă, pe măsură ce Nero devenea din ce în ce mai conștient de puterile sale nelimitate, a început să se schimbe. A început să chefuiască pe străzi noaptea și să se poarte fără nici o jenă când era vorba de propriile plăceri. Se credea un mare actor și scandaliza nobilimea romană apărând pe scenă, uneori chiar jucând roluri în travesti.

Scria poezii de calitate îndoielnică și își obliga auditoriul să-l asculte. După cum scria istoricul Suetoniu: „Nimeni nu avea permisiunea să părăsească teatrul în cursul spectacolelor sale. S-a scris despre femei din public care au născut… și bărbați atât de plictisiți, încât se prefăceau morți, ca să fie luați și duși de acolo”.

Multe dintre faptele lui Nero erau de o megalomanie frizând nebunia. A ordonat executarea uneia dintre soțiile sale pentru a se putea căsători cu alta și și-a bătut o soție lovind-o cu picioarele până a omorât-o, însărcinată fiind, pentru că se plânsese că sosea acasă târziu de la cursele de care.

Cele mai revoltătoare dintre faptele sale au legătură cu îngrozitoarea sa mamă, Agrippina. Agrippina a fost un model interesant pentru Nero. Și-a ucis cel de-al doilea soț, astfel încât să se poată căsători incestuos cu propriul unchi, viitorul împărat Claudius, după ce uneltise deja asasinarea soției lui Claudius. Cinci ani mai târziu, l-a otrăvit pe Claudius, astfel încât Nero să poată moșteni puterea supremă și, la patru luni după aceea, l-a otrăvit pe fiul lui Claudius cu prima sa soție, pentru a elimina un potențial rival.

Este de notorietate faptul că Nero a avut o relație incestuoasă cu Agrippina, însă din momentul în care ea a început să se amestece prea mult în treburile imperiale, a încercat s-o înece, trimițând-o pe mare, din Golful Neapole, într-o ambarcațiune care trebuia să se scufunde. Cum Agrippina s-a salvat înotând până la mal, Nero a dat ordin să fie executată, ordin dus la bun sfârșit, după cum se cuvenea, în propria ei casă. Înainte să moară, Agrippina le-a strigat ucigașilor ei: „Loviți mai întâi în pântece!”.

Însă, dintre toate actele de nebunie criminală ale lui Nero, cel mai celebru este incendierea Romei, pe atunci un oraș imens, având în jur de 900.000 de locuitori. Istoricii mai dezbat încă problema dacă într-adevăr Nero a fost responsabil pentru incendiu, însă Suetoniu susține că, în ziua de 18 iulie 64, Nero a dat ordin trupelor sale, din senin, să incendieze orașul.

Marele incendiu a durat șase zile și șapte nopți, distrugând porțiuni vaste din Roma și ucigând sute de oameni. Contrar legendei populare, însă, Nero nu a stat cu mâinile în sân câtă vreme Roma s-a aflat în flăcări. A urmărit incendiul din Turnul lui Mecena, fermecat de ceea ce numea „frumusețea flăcărilor”. Pe urmă și-a îmbrăcat costumul de actor și și-a cântat propria compoziție, „Jaful din Ilium”.

La vremea marelui incendiu, Nero avea numai 27 de ani.

Patru ani mai târziu, a fost răsturnat de la putere și forțat să se sinucidă, spre ușurarea și bucuria poporului său.

Tot la 18 iulie:

1610: Moare la Porto Ercole pictorul italian Caravaggio (Michelangelo Merisi).

1811: Se naște la Calcutta romancierul englez William Makepeace Thackeray.

1817: Moare romanciera engleză Jane Austen.

1869: Papa Pius al IX-lea proclamă doctrina infailibilității papale.

1936: Generalul Francisco Franco ordonă trupelor sale să se revolte împotriva guvernului spaniol, începând Războiul Civil din Spania.

1938: La castelul Pelișor, Sinaia, se stinge din viață regina Maria.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Nero incendiază Roma, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava