MOPAN Suceava

Echipa de ligă secundă Rapid Suceava a început cu dreptul sezonul official 2014 –2015 învingând în turul IV al Cupei României formaţia de Ligă a III-a, Ştiinţa Miroslava. Cele două formaţii s-au tatonat în primul sfert de oră al partidei, pentru ca sucevenii să “strice liniştea” în minutul 20. Burcea a prins un şut de zile mari care l-a lăsat fără replică pe portarul ieşenilor. Gazdele au incercat să reacţioneze imediat, dar nu au reuşit să pună în pericol poarta aparată de Rohetki, Rapidul intrând la pauză în avantaj, scor 1-0.
La mai puţin de zece minute de la reluarea jocului, vârful de atac Matei a înscris pentru 2-0 în favoarea Rapidului, după ce l-a surprins ieşit pe goalkeeperul ieşean cu o execuţie de la 25 de metri. Gruparea pregătită de Bogdan Tudoreanu a “lămurit” lucrurile în minutul 66 când Ferariu a marcat cu capul din trei metri după un corner executat de Semeghin. Mai mult, in primul minut de prelungiri, “alb-vişinii” suceveni au avut şansa golului patru. Cerlincă a fost faultat în careu, dar Daniel Balan a nimerit bara de pe punctul cu var de la 11 metri.
Victorie fără dubii pentru Rapid Suceava, însă la meciul cu Farul Constanţa din prima etapă a seriei I a Ligii a II-a va lipsi Sumanariu, jucător care a primit cartonaşul roşu.
Rapid CFR Suceava: Roheţki – D.Bălan, Ferariu, Plecanciuc, Semeghin – Golofca, Apostol, Sumanariu, Burcea – Negru, Matei. În repriza secunda au mai intrat: Sfrijan, Cerlincă şi Bagu.
În următorul tur al Cupei României, programat pe 9 septembrie, Rapid Suceava va juca pe terenul formaţiei Cetatea Târgu Neamţ, care a trecut cu scorul de 2-0, de FCM Dorohoi. Dacă vor trece şi de Cetatea Târgu Neamţ, “ceferiştii” vor evolua în saisprezecimile de finală, pe stadionul “Areni”, în compania unei formaţii de Liga I.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava