MOPAN Suceava

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a ținut să îi liniștească pe consilierii județeni ai PSD care au transmis că la Spitalul Județean Suceava există „o bombă cu ceas”, solicitând urgentarea demersurilor pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și a pașilor în vederea semnării unui contract cu o firmă specializată în prevenirea și stingerea incendiilor. „Nu există nici o bombă cu ceas”, a spus Niculai Barbă.

El a spus că plenul Consiliului Județean a fost informat inclusiv în ultima ședință din data de 31 august, despre demersurile făcute de conducerea Spitalului Județean Suceava și de Consiliul Județean Suceava pentru asigurarea serviciului de pază și protecție la incendiu.

„Așa cum am informat consilierii județeni în ședința din 31 august, conducerea SJU Suceava a demarat procedura de licitație pentru externalizarea serviciului. Sunt înscrise trei firme, iar comisia de licitație are termen în 17 septembrie să anunțe care a fost oferta declarată câștigătoare. Iar în tot acest timp activitatea specifică de prevenire și stingere a incendiilor este în coordonarea și subordinea directă a managerului SJU Suceava. Ca răspuns la formulările apocaliptice ale consilierilor județeni PSD noi am spus că vom merge pe externalizarea acestor servicii și nu pe înființarea de noi structuri mamut în cadrul instituțiilor publice”, a declarat Niculai Barbă.

Vicepreședintele CJ Suceava a spus că această viziune a conducerii CJ Suceava, de externalizare a serviciilor specifice, a fost și opțiunea conducerii Spitalului Județean în urma unor analize făcute.

„Nu înțeleg unde e supărarea consilierilor județeni PSD mai ales că suntem printre primele spitale din țară care vor avea acest serviciu. Nu ne-am propus să luăm măsuri pompieristice, ci să parcurgem pașii legali în vederea asigurării activității de prevenire și stingere a incendiilor în această unitate spitalicească. Suntem de acord cu externalizarea propusă de conducerea Spitalului Județean și nu credem că mesaje alarmiste, apocaliptice pe alocuri, sau o abordare pompieristică a rezolvării problemelor ar fi de vreun folos. Noi respectăm propunerile și deciziile luate de Spitalul Județean și venim cu  alocări financiare pentru tot ce este necesar, urmând ca toate procedurile să fie derulate de departamentele de specialitate ale unității sanitare”, a încheiat Niculai Barbă.

Niculai Barbă îi liniștește pe consilierii PSD: „Nu există nici o bombă cu ceas la Spitalul Județean”, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava