Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a declarat că în loc să în timp ce social democrații continuă atacurile la adresa șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, liberalii sunt preocupați de dezvoltarea județului Suceava. „Ca și cum ar fi terminat tot ce ar fi trebuit să facă pentru județ, cocoțați pe poziția celor care ar fi rezolvat de unii singuri toate treburile județului, aceasta pare a fi rețeta folosită pentru atacurile lansate la adresa președintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur și a echipei sale. Par a nu fi atenți când se retrimit „notițele” sau or fi frustrări, căci altfel este greu de înțeles ce îi poate „mâna în luptă”.

Subiectul drumurilor naționale nu este singurul subiect de deranj. Se iese cu teme noi, precum depozitul de la Pojorâta. Așadar, ce îi mână în luptă acum, pe final de săptămână? O fi în desfășurare un sondaj de opinie? O fi având cine știe ce probleme „colegiale” și or fi vrând astfel să puncteze? Treaba lor, dar eu unul cred că nu așa se obțin procente și mai ales că nu astfel de atacuri așteaptă populația acestui județ. La ce bun este această Coaliție dacă un aliat tot încearcă să îi sucească mâna celuilalt și să îl lovească pe la spate? Nu vedeți că oamenii din PNL pe care îi atacați își văd de treabă lor și nu răspund intrând în „logica” atacurilor? Nu vedeți că liderul PNL Suceava a reușit să atragă, în acțiuni concrete în folosul județului, inclusiv colegi de-ai dumneavoastră? Oare chiar asta să vă deranjeze? Să vă fi deranjat recenta promovare de excepție a județului Suceava făcută împreună cu colegi de-ai dumneavoastră sau să vă fi deranjat majoritatea absolută cu care au fost adoptate proiectele din ultima ședință a deliberativului județean? Aici colegii dumneavoastră au înțeles să nu se opună proiectelor de dezvoltare a județului”, a spus Niculai Barbă. El a făcut un apel „după ultimul atac al aliaților” la discuție, la construcție, pe orice subiect se dorește, spre binele județului. „Dacă vrea cineva dintre dumnealor să vadă unde îmi desfășor cea mai mare parte a activității, atunci să nu mă caute la birou. Pot fi găsit în locurile din care comunic populației, deci și dumnealor, ce facem, ca administrație județeană, pentru județ. Acolo este biroul meu și cred că de aceea nici nu ne am intersectat până acum.

Da, mă puteați găsi, și o să mă puteți găsi, și în zona de munte a județului, acolo unde, de exemplu, echipa noastră Salvamont a finalizat pregătirea traseelor montane pentru sezonul de iarnă.

Lăsați atacurile și hai la treabă! Aici veți putea întâlni echipa noastră, a administrației județene PNL”, a mai precizat Niculai Barbă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava