MOPAN Suceava

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că toate drumurile naţionale şi judeţene sunt deschise traficului rutier. Sinescu a arătat că ninsorile de sâmbătă şi duminică nu au provocat probleme drumarilor judeţeni, nefiind înregistrate blocaje rutiere. El a spus că până în momentul de faţă s-a înregistrat un singur incident, pe DN 17, în localitatea Stroieşti. Astfel, duminică la amiază, un TIR care venea dinspre Gura Humorului spre Suceava a deraparat într-o curbă, cabina acestuia ajungând în şanţul de pe marginea drumului. Sinescu a spus că circulaţia nu a fost blocată, TIR-ul fiind scos din şanţ după aproximativ 30 de minute, în urma intervenţiei drumarilor suceveni.

De precizat că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de viscol, valabilă pentru toate judeţele ţării. Avertizarea este valabilă până marţi, 8 ianuarie 2013, ora 14:00. În intervalul menţionat, vântul va avea intensificãri temporare în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafalã vor fi de 55-70 km/h. La munte rafalele vor depãşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zãpada. În Moldova vor fi ninsori în general slabe, dar temporar viscolite, îndeosebi în noaptea de sâmbatã spre duminicã şi pe parcursul zilei de luni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava