Concert pascal
MOPAN Suceava

Consilierul local rădăuțean PSD, Nistor Tătar, fost primar al municipiului Rădăuți în mandatul trecut, s-a arătat îngrijorat de situația creată la Spitalul Municipal ”Sf.Doctori Cosma și Damian” de actuala conducere a Primăriei care a decis schimbarea din funcție a directorului de îngrijiri, asistenta Doina Tipa, cu asistenta Maria Ecaterina Cîrdei, schimbare care a intrat în vigoare oficial începând de luni, 4 ianuarie. Tătar a arătat că această schimbare intepestivă a produs nemulțumiri mari în rândul personalului medical care a semnat în număr mare o scrisoare de protest dar a marcat și o premieră națională în sensul că numirea într-un post de conducere aflat în subordinea managerului unei instituții sanitare s-a făcut fără a se ține cont de propunerea venită din partea instituției. ”Este pentru prima dată în istoria nu doar a municipiului Rădăuți sau a județului Suceava ci la nivel de țară când numirile în posturi de conducere aflate în subordinea managerului unei instituții sanitare se fac fără a se ține cont de propunerea venită din partea instituției. La Spitalul Rădăuți se pare că Primăria nu a ținut cont de aceste prevederi”, a spus Tătar. Întrebat fiind de situație managerul spitalului Traian Andronachi nu a dorit să dea nici un fel de declarații. În legătură cu numirea noului director de îngrijiri la Spitalul Municipal, consilierul primarului Corneliu Cîrdeiu, a declarat că este temporară, până la organizarea concursului și că alegerea s-a făcut „la sugestia unui număr mare de cadre medicale”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava