„Noaptea arabă” în curtea Hanului Domnesc din Suceava

Joi, 24 septembrie, începînd cu ora 18.00, în curtea Hanului Domnesc din Suceava va avea loc premiera producției „Noaptea arabă”, de Roland Schimmelpfennig, un spectacol lectură, în regia lui Zalán Zakariás. Din distribuție fac parte actorii Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin și Bogdan Amurăriței, de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. Respectarea condițiilor de distanțare fizică impuse de reglementările în vigoare și purtarea măștii sînt obligatorii. Roland Schimmelpfennig s-a născut în 1967 la Göttingen, în Germania, și este una dintre cele mai prolifice voci din dramaturgia contemporană europeană.
„Noaptea arabă” în curtea Hanului Domnesc din Suceava,