Ateliere și multe șanse de a învăța ceva nou pe 28 Septembrie, când se desfășoară „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, locul unde curioșii din multe și diferite domenii se adună și te introduc în lumea lor. La Suceava, evenimentul va avea loc între orele 16:00 – 22:00, în fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
De la mecatronică la nano-tehnologie și funcționarea corpului uman, lumea ce ne înconjoară este doar un loc de joacă care merită explorat și aprofundat. Cercetătorii suceveni, de diferite vârste, organizează 35 de ateliere interesante, grupate pe 3 secțiuni: Hand-on, Agora și SciFun.
„Noaptea Cercetătorilor Europeni” face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Prima ediţie a avut loc în Suceava 2011, iar de atunci, evenimentul a atras peste zeci de mii de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.
Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 s-a bucurat peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung, evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene, și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.
Organizatorii principali sunt Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (prin toate cele 10 facultăți), Societatea Științifică Cygnus și Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, sprijiniți de Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, Casa de Cultură a Studenților din Suceava, Radioclubul USV, Observatorul Suceava, Radio USV, Club Speo Bucovina, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic „Nicu Gane” Fălticeni, Liceul Tehnic „Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava