Concert pascal
MOPAN Suceava

Proiectul aprobat prin Programul Erasmus+KA1-2018, +Electro Eurocompetenţe Profesionale la elevi VET prin programul Erasmus+, răspunde nevoii de  formare profesională a elevilor din învătământul tehnic – liceal  și de  ocupare a pieței forței de muncă cu specialiști din acest domeniu de calificare profesională, atât la nivel local, cât și național.

Inițiatorul și coordonatorul de consorțiu în cadrul acestui proiect este Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare – ASSED, care are rolul să asigure managementul administrativ,  financiar și tehnic al proiectului, finanțat integral de către Comisia Europeană, pentru perioada de implementare septembrie, 2018 – august, 2020.           Este vorba despre două mobilități externe de formare profesională, care se vor desfășura în Granada – Spania, în anul 2019 și Karlsruhe, Germania, în anul 2020.

Grupul de participanti  este format din 30 de elevi, selectați de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni , Colegiul Tehnic, „Petru Musat” Suceava și Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.

”Prima mobilitate externă s-a desfășurat în Granada, Spania, în perioada 05.05.2019 -18.05.2019, la organizația de formare Fundacion Laboral de la Construccion.  Elevii au participat la activități teoretice, acumulând noi cunoștințe de specialitate, dar mai ales au fost implicați în activități practice, reusind să realizeze circuite și echipamente electrice, montaje de echipamente electronice, echipamente pneumatice, aparate și echipamente automate, unele dintre acestea fiind utilizate în spațiul casnic, dar si în companii industriale.

De asemenea, elevii au realizat măsurători pentru parametrii tehnici, care asigură funcționarea optimă a acestor echipamente, folosind AMC de ultimă generatie și aplicații ale unor programe de proiectare în acest domeniu.  Acumulând zi de zi noi cunoștinte și competențe specifice domeniului, la finalul stagiului elevii au demonstrat  practic acest lucru, primind din partea organizațiilor partenere aprecieri pozitive,  pe lângă Certificatul Europass Mobility si Certificatul de participare. Acestea le vor oferi o șansă în plus în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă, după finalizarea liceului. Pe lângă această exeriență profesională pozitivă, elevii au fost încântați să admire frumosul oraș Granada, cu obiectivele și valorile culturale unice în lume, cum ar fi complexul de palate si grădini al  Alhambrei, cartierul Albaicín cu Mirador de San Nicolas, Catedrala Santa María de la Encarnación, Palacio de Carlos Quinto, Science Park.  Vizitele cultural-istorice și turistice au continuat și în renumitul oras Malaga cu obiectivele sale cultural și istorice, elevii având chiar șansa de a simți plaja fierbinte , scaldată de apele limpezi ale Mării Mediterane.  Toate acestea vor rămâne, pentru elevii participanți în acest proiect, o frumoasă amintire și o lecție de viață de neuitat.  Multumim doamnei Olguta POPA, coordonatorul de proiect, pentru daruire si implicare si domnului profesor insotitor Bogdan DUMITRIU”, a declarat profesor Maria Teodoreanu ,presedinte ASSED Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava