MOPAN Suceava

Prefectul Alexandru Moldovan a participat astăzi, împreună cu o delegație a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii condusă de secretarul de stat Ionel Scriosteanu, la o întâlnire de lucru româno-ucraineană ce a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

Discuțiile derulate  au vizat identificarea unor soluții ce pot fi adoptate pe termen scurt, mediu și lung în vederea fluidizării traficului de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina situate pe raza județelor Suceava și Botoșani. Având în vedere perspectiva creșterii tranzitului de mărfuri, în contextul în care partea ucraineană prognozează în acest an o producție de circa 20 milioane tone cereale, s-au convenit următoarele acțiuni și măsuri:

  • Suplimentarea de către partea română cu două a numărului arterelor de intrare/ieșire în PTF, precum și utilizarea benzii de acces pentru personalul diplomatic în vederea tranzitului cisternelor de combustibil;
  • Amenajarea în zona PTFSiret, de către autoritățile române, a unor facilități de staționare/vămuire pentru circa 100 autovehicule transport marfă, urmând ca ulterior aceste zone de parcare să fie extinse pe suprafețe de teren aparținând orașului Siret;
  • În același context, partea ucraineană și-a asumat în două etape (5 august, respectiv 5 septembrie) amenajarea pe teritoriul ucrainean a două parcări destinate operațiunilor vamale pentru autocamioane, fiecare cu o suprafață de circa 1 ha;
  • De asemenea, în vederea descongestionării traficului prin PTF Siret, partea ucraineană și-a asumat deschiderea cu data de 1 august a PTF Racovăț (jud. Botoșani) ce va fi destinat în principal traficului autoturismelor, TIR-urilor goale și a cisternelor de combustibil, și data de 20 iulie pentru deschiderea PTF Vicov de Sus, pentru traficul autoturismelor.
  • Reprezentanții autorităților vamale române au solicitat ca autocamioanele care se află în tranzit prin România să fie sigilate de către vama ucraineană, prin această măsură reducându-se timpii de așteptare în PTF cu circa 70%.

La acest moment, prin măsurile de suplimentare a personalului adoptate de către poliția de frontieră și autoritățile vamale române, capacitatea de prelucrare pe ieșire spre Ucraina este de circa 400 autocamioane/12ore.

Derularea calendarului de activități convenit de cele două părți va fi analizată lunar, prin ședințe a reprezentanților instituțiilor ce desfășoră activități specifice în punctele de frontieră.

Noi măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri în vama Siret. Încă două artere de intrare/ieșire. Banda de acces pentru persoanlul diplomatic folosită de cisternele de combustibil, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava