MOPAN Suceava

Cadrul normativ privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în ședința de Guvern de miercuri, printr-o Ordonanță de urgență care actualizează reglementările în materie din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.
Actul normativ aprobat de Executiv redefinește învățământul dual ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, desfășurat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori şi parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi.
Durata studiilor pentru învățământul profesional dual va fi de 3 ani și va permite accesul la o gamă variată de oportunități de formare profesională de calitate pentru absolvenții învățământului gimnazial (pe care oferta locală, în special în localitățile mai mici nu le poate acoperi). Absolvenții acestei forme de învățământ vor dobândi cunoștințe, deprinderi și competențe care le vor permite ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5 conform Cadrului național al calificărilor.
Învățământul profesional dual poate fi organizat în unități de învățământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau asociație/consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea școlară, dar și în unități de învățământ particulare și confesionale, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau asociație/consorțiu de operatori economici și unitatea de învățământ.
În virtutea noilor modificări, au acces la programe de pregătire profesională de tip dual, prin unităţile de învăţământ de stat, în mod gratuit, și persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile. În acest mod, aceste persoane pot obține o calificare profesională și se pot integra pe piața muncii.
Ordonanța de Urgență reglementează și modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport și facilităților privind cazarea și masa gratuite care se acordă elevilor care frecventează învățământul dual în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de oferta de educație și formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu. De asemenea, este prevăzută și posibilitatea de continuare a studiilor în învățământul liceal de către absolvenții învățământului profesional/învățământului dual.
Numărul de elevi estimat pentru intrarea în învățământul dual, pentru primul an 2017-2018 este de 3.000.
Proiectul de ordonanță a fost realizat în urma consultărilor cu reprezentanți ai instituțiilor din administrația centrală și Ministerele Economiei, Finanțelor Publice, Muncii, Dezvoltării Regionale, companiilor interesate în apariția învățământului dual, ambasadele Austriei, Germaniei, Spaniei, Olandei, Elveției, Camera de Comerț a României și camere de comerț bilaterale (româno-germană, româno-franceză), Coaliția pentru Dezvoltarea României, Cancelaria primului ministru. De asemenea, au fost derulate întâlniri la nivel regional la care au participat reprezentanții autorităților locale.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat o măsură prin care firmele să fie încurajate să se implice în mai buna pregătire profesională a tinerilor. Concret, vor fi acordate facilități fiscale operatorilor economici interesați de programe de calificare profesională. Prin modificarea Codului fiscal au fost introduse prevederi privind deducerea cheltuielilor efectuate de agenții economici cu pregătirea teoretică și/sau practică a elevilor și studenților și a altor categorii de persoane care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare într-un cadru instituționalizat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava