Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul ședinței operative săptămânale desfășurate astăzi la Prefectura Suceava cu șefii Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte (S.P.C.P.) și Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V), a fost analizat impactul organizării periodice a sesiunilor suplimentare de examinare la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere pentru candidații care au susținut și promovat doar proba teoretică și se află la limita de expirare a dosarului de înscriere la examen, precum și modalitatea de organizare a audiențelor.

Programarea pentru sesiunile suplimentare se realizează funcție numărul de examinatori avut la dispoziție, urmare a solicitărilor celor interesați adresate în cadrul audiențelor susținute în fiecare zi de miercuri, între orele 15.00 – 17.00, de către conducerea S.P.C.R.P.C.I.V., la sediul serviciului din mun. Suceava, în incinta Complexului Comercial Iulius Mall.

Pentru corecta și deplina informare a persoanelor ce se prezintă în audiență, facem următoarele precizări:

Dreptul de a solicita audiență este garantat și asigurat pentru toți solicitanții, însă luând în considerare deficitul de personal în rândul examinatorilor serviciului, vor fi tratate cu prioritate următoarele situații :

În luna ianuarie a.c.:

  • Solicitările candidaților ale căror dosare expiră la 30.04.2022 și au susținut 1 examen de traseu;
  • Solicitările candidaților ale căror dosare expiră la 31.05.2022 și nu au susținut deloc examen de traseu;

În luna februarie a.c.:

  • Solicitările candidaților ale căror dosare expiră la 31.05.2022 și au susținut 1 examen de traseu;
  • Solicitările candidaților ale căror dosare expiră la 30.06.2022 și nu au susținut deloc examen de traseu;

În luna martie a.c.:

  • Solicitările candidaților ale căror dosare expiră la 30.06.2022 și au susținut 1 examen de traseu;
  • Solicitările candidaților a le căror dosare expiră la 31.07.2022 și nu au susținut deloc examen de traseu.

Prefectul județului a solicitat analizarea temeinică a dosarelor prezentate în cadrul programului de audiențe, precum și organizarea acestuia astfel încât să fie respectate atât măsurile de protecție impuse de autorități în actualul context pandemic, cât și asigurată de către personalul serviciului a unei atitudini profesioniste și respectuoase față de beneficiarul serviciului public, cetățeanul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava