Concert pascal
MOPAN Suceava

Construcţia noului centru a fost realizată prin intermediul unui proiect european finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Guvernul României, investiţia de la Vatra Dornei fiind de şapte milioane de euro. La inaugurarea Centrului de economie montană au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, precum şi iniţiatorul proiectului CE-MONT, prof.dr. Radu Rey.

Cătălin Nechifor a ţinut să precizeze că noul centru funcţionează sub egida Academiei Române şi a Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin G. Kiriţescu”.

„Este singurul astfel de centru de cercetare pentru economia montană din Sud-Estul Europei. De asemenea, mă bucur că în acelaşi timp am fost în măsură să asfaltăm şi strada Petreni din Vatra Dornei, unde se află CE-MONT. Anul trecut, la începerea lucrărilor, era un glod până la glezne, şi chiar dacă a fost dificil am reuşit să obţinem un proiect de dezvoltare urbana prin PNDL pentru a crea şi accesul normal”, a precizat Cătălin Nechifor.

În discursul său, şeful administraţiei judeţene a ţinut să tragă şi un semnal de alarmă, precizând că există „câteva interese” prin care se doreşte mutarea Agenţiei Zonelor Montane din Vatra Dornei. „Cu greu am reuşit să aducem această Agenţie aici în urma cu mai bine de un an, după ce, prin anul 2010 fusese desfiinţată de Guvernul de la vremea respectivă. Eu unul nu voi accepta acest lucru, pentru că ora exactă a muntelui trebuie să se dea în continuare la Vatra Dornei”, a mai declarat Cătălin Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava