MOPAN Suceava

Noul prefect al județului Suceava, juristul Alexandru Moldovan, vrea să redea cetățenilor încrederea în serviciile publice și administrațiile locale. Ceremonia de instalare a noului prefect al județului Suceava, Alexandru Moldovan, a avut loc astăzi la Palatul Administrativ, în prezența ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarului Sucevei, Ion Lungu și a subprefectului Silvia Boliacu. La instalarea noului prefect a participat și fostul prefect Mirela Adomnicăi, parlamentarii liberali Constantin Daniel Cadariu și Dumitru Mihalescul, parlamentarii PSD Ioan Stan, Virginel Iordache, Alexandru Rădulescu, Maricela Cobuz, deputatul Partidului Forța Națională, Alexandru Băișanu, primari din județ, consilieri județeni, precum și angajați ai Prefecturii și Consiliului Județean.
Noul prefect al județului Suceava are vârsta de 44 de ani, este de profesie jurist și până la numirea în noua funcție a fost directorul executiv al Direcției de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean. El o înlocuiește în funcție pe Mirela Adomnicăi, aceasta fiind eliberată din funcție săptămâna trecută, după ce a trimis la Guvern o cerere de încetare a mandatului său exercitat cu caracter temporar.

Ceremonia de instalare a noului prefect de Suceava a fost deschisă de ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, care a citit Hotărârea de Guvern prin care Alexandru Moldovan a fost numit la conducerea Prefecturii, după care acesta a depus jurământul în noua funcția. Bogdan Gheorghiu l-a felicitat pe noul prefect al județului și a declarat că atât el, în calitate de ministru, cât și Guvernul României îl va sprijini în activitatea pe care o va avea ca prefect. Gheorghiu a spus că îl bucură faptul că el, la vârsta de 44 de ani, a participat la instalarea unui prefect care are aceeași vârstă.

Invitat să ia cuvântul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a ținut să-i transmită lui Alexandru Moldovan ca în activitatea sa să se călăuzească după principiul „nu e greu să trăiești, ci e greu să cumpănești”. „Ne bucurăm pentru că sunteți omul acestui pământ sfânt. Așa s-a hotărât. Este o hotărâre bună, pentru că excelența sa președintele Iohannis, în planul de acțiune pentru țară vrea o României curată, dreaptă, deci am zice un cer nou și un pământ nou”, a spus ÎPS Pimen.

Flutur vrea o bună colaborare cu Prefectura pentru dezvoltarea județului Suceava

În ceea ce-l privește pe președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, acesta a declarat că îl bucură că la o lună de la instalarea Guvernului condus de Ludovic Orban este instalat și noul prefect al județului Suceava. „Vreau să-i mulțumesc fostului prefect pentru colaborare și să-i urez succes tânărului Alexandru Moldovan. Avem în față un profesionist, un om apolitic. Noul prefect este jurist, a mai lucrat opt ani în Prefectura Suceava și de cinci ani este director al Direcției de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean. Suceava are astăzi o șansă mare ca un profesionist să conducă frâiele Prefecturii, iar județul va avea de câștigat. Noi, cei de la Consiliul Județean pierdem un coleg, care pleacă la Prefectură, dar îmi exprim încrederea că va fi o colaborare foarte bună în continuare”, a spus Flutur. El precizat că își dorește ca pe viitor, la ședințele de Colegiu Prefectural, pe lângă șefii de instituții să fie invitați să participe și reprezentanții administrațiilor publice locale, cu teme foarte bine pregătite. „Vrem să încheiem anul și să decontăm lucrările la PNDL. Aș dori să știm care este situația exactă a acestor proiecte, câte sunt în județ și stadiul lor exact. De asemenea, îmi doresc să ne întâlnim și să stabilit prioritățile bugetare pentru anul 2020, să ne gândim la ce propuneri vom face. Și ca exemplu, un obiectiv care trebuie modernizat va fi vama Siret. În același timp, să discutăm despre alocările de resurse pentru îndiguirea râurilor din județul Suceava. Nu se poate ca județene Neamț și Bistrița Năsăud să ia jumătate din banii la nivel de România pentru îndiguiri și la noi să ajungă foarte puțin. Apoi să discutăm despre cadastrarea județului Suceava, în ce stadiu suntem, pentru că sunt oameni care se judecă după ce în localitățile lor s-a finalizat acest proces de cadastrare. În același timp, instituțiile statului trebuie să colaboreze, pentru că nu putem să raportăm, de exemplu, că în județul Suceava au fost 300.000 de turiști, iar alte date arată că au fost 500.000 de turiști”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a adăugat că în ceea ce privește colaborarea dintre Consiliul Județean și Prefectura Suceava, aceasta trebuie să aibă două direcții cât se poate de clare. „Prima trebuie să fie legată de siguranța și bunăstarea cetățenilor și aici avem foarte multe de făcut. Trebuie s ne concentrăm pe prevenire, iar Poliția are nevoie de dotări. Nu vrem să fim un nou Caracal. O altă direcție trebuie să fie dezvoltarea, colaborarea pentru dezvoltarea județului Suceava, pentru absorbția de fonduri europene”, a afirmat Gheorghe Flutur, care a amintit că în momentul de față județul Suceava are aprobat un proiect de aproape un sfert de miliarde de euro, pentru apă și canalizare în mai multe localități.

Ion Lungu anunță că deja se va prezenta la noul prefect pentru proiectul de hotărâre pentru transferul Parcului Șipote

La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, l-a felicitat pe noul prefect Alexandru Moldovan, spunând că acestea este un om tânăr și un profesionist, fără carnet de partid. „Am colaborat bine cu toți prefecții județului și îi mulțumesc și fostului prefect Mirela Adomnicăi pentru colaborarea foarte bună”, a spus Ion Lungu. El a ținut să precizeze că la începutul săptămânii viitoare va merge deja la noul prefect pentru a pregăti Hotărârea de Guvern prin care Parcul Șipote și păduricea Zamca vor fi transferate către Primăria Suceava, având în vedere că au fost obținute toate avizele necesare pentru acest lucru.

Alexandru Moldovan vrea reinstalarea meritocrației în funcțiile de conducere ale instituțiilor statului

Ultimul care a luat cuvântul în cadrul ceremoniei de astăzi a fost noul prefect al județului Suceava, Alexandru Moldovan, acesta ținând să-i mulțumească premierului Ludovic Orban pentru încrederea avută în el. „E o onoare și o responsabilitate foarte mare pentru un funcționar publică să acceadă în această înaltă funcție de prefect”, a declarat Alexandru Moldovan, care a adăugat că își dorește ca în calitate de prefect să reconstruiască încrederea cetățenilor în instituțiile statului. „Îmi doresc să revigorăm serviciile publice pentru a determina întoarcerea administraților publice locale și serviciile publice către cetățeni”, a spus Moldovan. Noul prefect a mai declarat că și dorește să fie reinstalată meritocrația în funcțiile publice de conducere ale instituțiilor. Un alt obiectiv pe care și l-a propus Alexandru Moldovan este și colaborarea cu administrațiile locale pentru accesarea de fonduri europene. „Cu ajutorul echipei din Prefectură voi acționa strict în limita competențelor legale pentru îndeplinirea obiectivelor pe care mi le-am propus. De asemenea, am rugăminte și le solicit respectuos cetățenilor să beneficiem și noi de o altă apreciere din partea dumnealor. Și îi asigur pe toți de buna credință pe care o am”, a ai declarat Alexandru Moldovan, el mulțumindu-i fostului prefect Mirela Adomnicăi pentru activitatea pe care a avut-o în perioada în care a ocupat această funcție.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava