Ca urmare a incidentelor petrecute joi seară, când un activist de mediu și doi jurnaliști au fost bătuți, Garda Forestieră Suceava a procedat vineri la efectuarea de verificări privind respectarea regimului silvic pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru structură privată de administrare cu sediul în localitatea Orheiu Bistriței, județul Bistrița Năsăud.

”Verificările au vizat suprafața de fond forestier în vecinătatea căreia s-au produs agresiunile asupra activistului de mediu si a celor doi jurnalisti. Cu prilejul controlului, s-a constatat că în zona respectivă (fond forestier proprietate privată) au fost constituite 2 partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021. Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare. În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică. Nu au fost aplicate sancțiuni. Facem mențiunea că din datele ce le deținem prezența activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a echipei de filmare s-a datorat unei solicitări din partea unei personae fizice. Această solicitare viza legalitatea modului de exploatare a arborilor care au fost marcați în cursul anului trecut. Precizăm că în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați”,a  explicat șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.

Acesta a mai transmis că pentru a evita evenimentele de acest gen, Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră.

”De asemenea, în calitate de instituție cu atribuții în domeniu, nu încurajăm și ne disociem de orice faptă sau activitate  menită să intimideze sau să obstrucționeze demersurile de bună credință realizate cu scopul de a semnala orice posibila încălcare a legislației din domeniul silvic”, a mai spus Găspărel.

Nu au fost constatate tăieri ilegale de arbori în fondul forestier privat unde au luat bătaie un activist de mediu și doi cameramani, 7.0 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava