MOPAN Suceava

Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, astăzi, că până acum, 575 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 218 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.009 de persoane. Alte 26.159 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 126.645 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 579 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.589 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 483 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.218  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.408.178 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.482 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 73 de cetățeni români aflați în  străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 24 aprilie 2020, au fost raportate 1.031.156 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAŢI*

 

Italia 189.973  (+2.646)   25.549 (+464)    60.498   (+2.922)
Spania 213.024  (+4.635)   22.157 (+440)    92.355   (+3.105)
Franţa 120.804  (+1.653)   21.856 (+516)    44.271   (+1.498)
Germania 150.383  (+2.337)    5.321  (+227)   109.800  (+3.000)
Regatul Unit 138.078  (+4.583)   18.738 (+638)        724      (+12)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor ( https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 24 APRILIE 2020

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 2.668.135 (+80.067)  190.236 (+7.428) 789.069 (+45.650)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 23-24 aprilie 2020

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava