Concert pascal
MOPAN Suceava

Județul Suceava a fost vizitat de un număr mai mare de turiști în lunile iulie și august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, care a precizat că numărul de turiști care au vizitat județul în lunile iulie și august a crescut cu aproximativ 40%. Flutur a afirmat că din estimările făcute, în luna iulie 2017, în județul Suceava au fost peste 47.000 de turiști, în timp ce în aceeași lună din 2016, numărul de turiști a fost de aproximativ 39.000. El a mai adăugat că pentru primele 15 zile ale lunii august 2017 se estimează un număr de 65.000 de turiști care au fost prezenți în județul Suceava, în condițiile în care în aceeași perioadă din luna august 2016 au fost 48.000 de turiști.

Gheorghe Flutur a declarat că din datele furnizate de operatorii de turism, până în data de 25 septembrie 2017 nu mai sunt locuri de cazare disponibile în județul Suceava.
Flutur a subliniat faptul că municipiul Suceava se clasează pe primul loc la numărul de turiști. „Suceava stă foarte bine și la numărul de înnoptări dar și la gradul de ocupare al unităților de cazare. Este pentru prima dată cânt municipiul Suceava se clasează pe primul loc din punctul de vedere al numărului de turiști”, a spus Flutur, șeful administrației județene.
El a declarat că Gheorghe Flutur a spus că și în perioada următoare se estimează o creștere a numărului de turiști, precizând că până la finalul lunii au loc mai multe evenimente de amploare, de la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, Bucovina Rock Castle, Suceava Air Show, și până la Sărbătoarea Muntelui de pe Rarău.

Flutur a afirmat că la Festivalul Internațional de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care are loc în perioada 17 – 20 august a.c., sunt așteptați să participe cel puțin 15.000 de spectatori. El a spus că pentru prima dată, la ediția de anul acesta vor fi prezente trupe din Ucraina, Ungaria și Serbia. Președintele CJ Suceava a arătat că la ediția de anul acesta spectatorii vor avea zilnic aproximativ 50 de evenimente și manifestări, de la spectacole de cascadorie, cascadorii, turniruri ecvestre, sau spectacole de teatru. „Având în vedere că anul acesta s-au împlinit 560 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Ștefan cel Mare, în Cetatea de Scaun vor fi organizate mai multe reconstituiri ale unor momente istorice, respectiv miruirea unui domnitor, constituirea sfatului domnesc sau întoarcerea victorioasă de la bătălia din Muntenia”, a spus Flutur. El a adăugat că pe perioada desfășurării festivalului au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului rutier.
Președintele CJ Suceava a amintit și de festivalul Bucovina Rock Castle, care anul acesta va avea loc în perioada 25 – 27 august, în șanțul de apărare al Cetățenii de Scaun a Sucevei, și la care vor participa 15 trupe, din Austria, Grecia și România, capul de afiș a evenimentului fiind fostul component al formației Scorpions, Uli Jon Roth.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava