MOPAN Suceava

O caricatură de-a lui Kurt Cobain, desenată chiar de el, a fost vândută cu aproape 300.000 de dolari în cadrul unei licitații organizată de Julien’s Auctions Music Icons, informează contactmusic.com.

Legendarul muzician, care a făcut parte din trupa Nirvana, s-a desenat cântând la iubita sa chitară și a scris alături: „Nu știu să cânt și nu îmi pasă câtuși de puțin!”, Caricatura este semnată: „Kurdt Kobain Rock Star.”

Vânzarea caricaturii vine după ce, luna trecută, șase șuvițe din părul blond al regretatului Kurt Kobain, rămase în urma unei tunsori pe care starul și-o făcuse în 1989, au fost vândute cu 14.145 de dolari în cadrul unei licitații Amazing Music Auction, pe site-ul Iconic Auctions.

Părul ar fi fost tăiat în timpul turneului formaţiei grunge din 1989 care a însoţit lansarea LP-ului albumului de debut al Nirvana, ‘Bleach’. La acea vreme, Kurt Cobain a fost tuns de o prietenă de-a sa, Tessa Osbourne, la Birmingham, în Marea Britanie. Aceasta i-a oferit apoi şuviţele artistei din Seattle Nicole DePolo, după moartea muzicianului, prin sinucidere, în 1994. Acest „artefact unic”, după cum a fost descris de Iconic Auctions, era atestat de imagini în care Cobain „a pozat cu femeia care a tuns acest păr, cu foarfecele în mână, şi o fotografie fantastică a părului care tocmai fusese tăiat”. Încasările au fost direcţionate către fondul caritabil Crew Nation Global Relief Fund, înfiinţat de compania Live Nation Entertainment în beneficiul artiştilor afectaţi de pandemie, conform Guitar.com.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava