Continuând cu informaţiile funcţionarului rus, Vladimir Mordvinov, care a călătorit în această provincie istorică în 1871, aflăm că în 1786, Iosif al II-lea aprobă un regulament duhovnicesc – Anordnung yur Regulirung des Geistlichen, kirchen und Schulwesen in der Bukowina – care a servit ca singurul îndreptar pentru conducerea bisericii din noua provincie. „Acest regulament declară toate averile imobile ale mănăstirilor şi altor instituţii bisericeşti de acum înainte ca formând aşa numitul <fond religionar> (Religionsfond) ale căror venituri nu vor fi întrebuinţate decât la nevoile bisericei, clerului şi şcolilor.” În aceeaşi vreme, guvernul  „a redus numărul clericilor, care era prea mare faţă de nevoile poporului; din 448 clerici a lăsat numai 259 persoane. Treapta de diacon a desfiinţat-o cu totul. Pentru oraşele Cernăuţi, Suceava şi Câmpulung s-a admis numai câte patru preoţi ortodocşi, în Boian 3, iar în satele cu câte 150 de curţi numai câte 1 preot, în cele cu 250 curţi câte 3 preoţi. Mărirea numărului populaţiei aducea după sine şi adăogarea unui al doilea preot după ce aceasta o hotăra episcopul eparhiot cu autoritatea Hofsrat-ului pe baza dovezilor din partea autorităţilor civile din satele respective”.

Interesante sunt, conform acestui regulament, îndatoririle preotului de mir, respectiv: „Preotul de sat trebuie să se ferească de tot ceia ce ar influenţa în rău morala poporului. Pentru diferitele slujbe pe care le face credincioşilor preotul primeşte o remuneraţie în legătură cu starea lor: de la unii vor lua potrivit, iar de la cei săraci nu vor lua nimic. Numai pentru administrarea sfintei împărtăşiri preotul nu are voie să ia nimic ca răsplată nici sub formă bănească, nici sub cea în natură. Nu i se îngăduie să fie martor la facerea de testamente, nu are voe să se ocupe cu creşterea vitelor sau cu ori ce fel de comerţ. Nimic nu trebuie să atragă privirea preotului de la îndatoririle sale preoţeşti. Nu i se permite să meargă prin cârciumi, nici să vândă vin, precum nici să muncească la lucru obişnuit. Haina preotului trebue să fie cuviincioasă şi conformă cu obiceiul bisericei locale.” Predicile către credincioşi „să nu se întindă peste un ceas pentru a nu obosi auditorul.” Tot preotul se ocupă de „şcolirea” copiilor şi era obligat să verifice săptămânal cunoştinţele dobândite de aceştia.

         Un lucru însemnat este prevederea legată de cetăţenie – „Toţi trebuie să fie cetăţeni austriaci. Nu poate fi preot acela care a primit hironia dincolo peste graniţele imperiului.” De asemenea, merită amintită vârsta la care se putea hirotonisi un preot – 25 de ani.

         Interesant este şi faptul că „toate ordinele pe care le primeşte din partea diferitelor autorităţi, preotul este îndatorat a le transcrie în condica parohială în mod cronologic, care se numeşte: <K.K. Landesfürstliche Verordnungen und Gesätye in Publico Ecclesiasticis>. Toate formalităţile privitoare la căsătoria credincioşilor privesc pe autorităţile civile, preotul fiind obligat de cât cu săvârşirea slujbei bisericeşti. El trebuie să înscrie naşterile, căsătoriile şi morţile în condici speciale, care poartă titlul: <Status animarum parochiae NN>, unde preotul îşi înscrie numele tuturor parohienilor săi cu indicaţia anului naşterei şi a treprei cunoştinţelor lor religioase, dacă vine regulat la biserică şi dacă s-a împărtăşit sau nu.”

         Cât priveşte ocuparea unei parohii – „se face de către protoereul local sau de locoţiitorul lui şi cu epitropul bisericei prezintă pe noul preot parohienilor, arătându-i-se datoria de a se supune proereului ca primului reprezentant bisericesc până la episcop”.