MOPAN Suceava

Astăzi a avut loc ceremonia de închidere a primei ediții a Târgului Internațional de Invenții și Inovații ”INOVALIMENT”, care s-a desfășurat online, în perioada 21-22 noiembrie.

În acest an Marele Premiu Științific „INOVALIMENT” i-a fost acordat unui proiect înscris în categoria alimentelor sustenabile, BEECHNUTELA – Crema tartinabilă din seminte de jir (semințe de fag).

Invenţia se referă la o nouă compoziţie a unui produs de tip cremă tartinabilă, recomandat pentru persoanele care au o dietă săracă în grăsimi saturate, fără substanţe energizante, lactoză sau fără zahăr. Aceata este formată din miez de seminţe de jir (Fagus sylvatica, Fagus orientalis), miez de seminţe floarea soarelui, grăsime vegetală, zahăr sau substituenţi ai acestuia, lecitină, emulgatori de tipul mono şi digliceridelor şi substanţe cu rol antioxidant. Autori: Andreea Puscas si Prof Dr Vlad Muresan USAMV CLUJ. Produsul de află în curs de brevetare.

”Crema tartinabilă din jir este un produs inovator ce ar putea fi o bună alternativă pentru cremele deja existente pe piață. Semințele de jir au fost alese datorită substanțelor benefice pe care acestea le pot furniza organismului, dar și pentru că reprezintă o materie primă ce se poate obține de pe teritoriul țării noastre, nefiind necesar importul care determină creșterea amprentei de carbon”, a declarat Ing. Andreea Pușcaș, autoarea acestei lucrări științifice, prezentate în ediția din acest an a Târgului INOVALIMENT.

Printre lucrările științifice premiate la INOVALIMENT 2022  se mai numără berea cu adaos de struguri roșii, apa îmbogățită cu proteine din insect sau ambalajele inteligente din tescovină de mere, care ajută la eliminarea pasticului și la îmbunătățirea calităților nutriționale ale alimentelor.

În cadrul târgului de invenții și inovații au fost prezentate peste 40 de lucrări științifice, din categorii precum: Biotehnologii, Alimente sustenabile, Alimente funcționale, Ingrediente inovatoare, Securitate alimentară, Aplicații tehnologice avansate.

Pe lângă Marele Premiu Științific INOVALIMENT, au mai fost acordate 4 premii I, înscrise în cele 4 categorii și Marele Premiu pentru INOVAȚIE:

  • Marele Premiu pentru INOVATIE 

Valorificarea integrată a fructelor de măceșe (Rosa canina) în produse alimentare și bioingrediente cu funcționalitate demonstrate. Autor: Adina Teodorescu, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați.

  • Categoria ALIMENTELE VIITORULUI

Premiul I – Valorificarea sucului de struguri din soiul Băbească neagră la obținerea de produse gelificate (Jeleuri din suc de struguri din soiul Babeasca Neagra). Autor Oana Nistor, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați.

  • Categoria BIOTEHNOLOGII 

Premiul I – Ingredient tribiotic obținut prin co-fermentare cu consorții de microorganisme din culturi artizanale (kombucha și granule de chefir de lapte). Autor: Marina Pihurov, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați.

  • Categorie TEHNOLOGII ALIMENTARE

Premiul I – Paine funcționala cu adaos de pudră obținută în urma valorificării subproduselor rezultate de la procesarea cătinei. Mona Popa, USAMV București.

  • Categoria INOVAȚIE

Premiul I – ActiFishPack-Sistem de ambalare activă a peștelui proaspăt, Autor Socaciu Maria Ioana, USAMV Cluj.

Toate lucrările premiate vor fi promovate și evaluate, în vederea transferului tehnologic, deoarece unul dintre obiectivele târgului este acela de a conecta cercetarea științifică cu mediul de business.

Criteriile de acordare a premiilor

Principalele criterii care au stat la baza acordarii premiilor au fost: gradul de inovație și de sustenabilitate, coeficientul de rentabilitate economică și potențialul pieții, utilizarea tehnologiilor emergente.

Comisia de evaluare a fost formată din specialiști din mediul universitar și reprezentanți ai mediului de business din România.

În cadrul Târgului Internațional de Invenții și Inovații ”INOVALIMENT” au avut loc și o serie de conferințe științifice, susținute de cercetători științifici și specialiști din România și din afara țării.

Principala concluzie a conferințelor științifice din cadrul târgului INOVALIMENT este aceea că, puterea transformării sistemului alimentar stă în cercetare și inovare. Ce vom mânca în viitor depinde de cât de deschiși vor fi oamenii spre nou și de o educație culinară, adaptată noilor cerințe ale alimentației viitorului.

”Concluziile cercetătorilor prezenți la Conferințele Științifice INOVALIMENT merg într-o singură direcție în care sistemul alimentar va suporta transformări majore, în viitor, iar factorii cheie sunt educația și inovarea”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu.

Cea de-a treia ediție a târgului a beneficiat și de încrederea și sprijinul instituțiilor statului, prin  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurarel și Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Târgul Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar INOVALIMENT este primul și singurul târg din România dedicat cercetării alimentare și este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Facultatea de Stiințele și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunarea de Jos, Galați, Facultatea de Stiința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Forumul Inventatorilor Români.

Alte lucrări valoroase, înscrise la INOVALIMENT 2022

Printre cele mai interesante și inovatoare lucrări științifice prezentate și premiate la INOVALIMENT 2022 se mai mai numără:

  • Paste făinoase scurte din făină spelta și adaos de făină de borhot de malț și procedeu de obținere a acestora, Autor: Prof. Dr. Dabija Adriana, Facultatea de Inginerie Alimentară Suceava
  • Feed Me – Apă îmbogățită cu proteine din insecte, Carlos Bendezú, Francelina Carrero, Sabina Văleanu, Futura BSM C.A Venezuela
  • Bere cu adaos de extract din pielița strugurilor roșii, Daniela Serea, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați
  • Oleogeluri cu aplicabilitate în preparate din carne îmbunătățite nutritional, Anda Tanislav și Vlad Muresan Cluj
  • Model experimental de obținere a unui ingredient inovator cu potențial antioxidant și antimicrobian cu aplicabilitate în dezvoltarea conceptului de “green food„ și în tratarea afecțiunilor gastrointestinale, Madalina Medeleanu, USAMV Cluj
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava