MOPAN Suceava

O campanie de salvare a lumii creștine de sub dominația musulmană usese propusă pentru prima oară în 1095, prin înflăcăratul apel făcut de papa Urban al II-lea forțelor creștinătății, de a lua parte la Prima Cruciadă.

Pe parcursul următoarelor două secole, europenii au mai lansat șapte mari campanii, cedându-le treptat turcilor dominația asupra Orientului Mijlociu. În această zi, încă o cruciadă, mai inutilă decât precedentele, a ajuns la deznodământul nefericit prin bătălia de la Nicopole, în Bulgaria.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, turcii otomani reduseseră cândva puternicul Imperiu Bizantin la Constantinopol și un mic teritoriu din jur. Acum, sultan era neînfricatul Baiazid, supranumit Ildirim (Fulgerul) pentru atacurile sale iuți și devastatoare. Hotărât să-și extindă și mai mult stăpânirea, el a pornit în marș spre vest, în 1395, spre spaima Europei creștine.

La începutul lunii iulie, a ajuns la Nicopole, o fortăreață bulgară de pe malurile Dunării. Aici, după un scurt asediu, i-a spulberat pe apărători, ucigându-l pe țarul bulgar Ivan Șișman. Panica a pus stăpânire pe Europa creștină.

De această dată, a fost rândul papei Bonifaciu al IX-lea să cheme la cruciadă pentru oprirea amenințării musulmane. În iulie 1396, fiul ducelui de Burgundia, Jean de Nevers, a pornit în fruntea unei armate pestrițe de 10 000 de francezi, 2 000 de germani, 1 000 de englezi și alți soldați din Polonia, Austria, Lombardia și Croația, incluzând și un contingent de Cavaleri Ospitalieri.

Pe măsură ce înaintau spre răsărit, li s-a alăturat, la Buda, o armată uriașă de 30 000 de maghiari, sub comanda regelui lor, Sigismund. Scopul cruciaților era, nici mai mult, nici mai puțin decât să-i gonească pe turci din Balcani și apoi să mărșăluiască prin Anatolia și Siria până la Ierusalim, ca să recucerească Orașul Sfânt. Prima țintă importantă trebuia să fie însă recent cucerita fortăreață de la Nicopole, ocupată acum de turci.

De-a lungul secolelor, curajul și hotărârea cruciaților fuseseră mult mai mari decât planificarea și pregătirea. Cruciada din 1395 nu a făcut nici ea excepție, armatele europene neaducând cu ele echipamente de asediu, astfel încât au fost obligate să încercuiască fortăreața Nicopole și să o izoleze, în loc să o ia cu asalt. Această eroare le-a dat turcilor care se apărau un răgaz de mai multe săptămâni, în care au rezistat și au așteptat ajutoare.

Întăririle nu au întârziat să sosească. Hotărât să salveze Nicopole, Baiazid Fulgerul a pornit din Turcia, în fruntea unei mari armate, care îi cuprindea și pe temuții ieniceri, infanterie formată din băieți creștini răpiți din familiile lor, forțați să se convertească la Islam și (poate mai grav de atât) obligați să rămână celibatari. După ce i s-au alăturat și aliații din Serbia, Baiazid a sosit la Nicopole și a ocupat poziții defensive pe drumul spre cetate, cu flancurile apărate de șanțuri adânci.

Dornici de sânge, nerăbdătorii cavaleri francezi au lansat imediat atacul, în ciuda apelului la precauție al regelui Sigismund. La început au avut succes, punând pe goană infanteria turcă și cavaleria ușoară și repezindu-se apoi asupra ienicerilor. Pe urmă, brusc, cavaleria franceză a fost obligată să se oprească; atacaseră în direcția unui câmp acoperit cu țăruși ascuțiți înfipți în pământ și au fost obligați să descalece ca să nu-și eviscereze caii. Însă, chiar și pedeștri, erau războinici excelenți, rupând rândurile ienicerilor și ucigându-i cu miile.

Imediat, francezii și aliații lor au atacat în direcția unui deal în speranța de a jefui cartierul general al sultanului, însă au dat peste cavaleria grea otomană, masată aici. Izolați de restul armatei creștine, au fost încercuiți și masacrați sau luați prizonieri. Între timp, infanteria ungară a cruciaților s-a descurcat mai bine, punând pe fugă trupele turcești, până când soldații sârbi ai lui Baiazid au apărut din ambuscadă și au pus întreaga armată cruciată pe fugă.

Puțini cruciați au scăpat. Sigismund a fugit la Dunăre și și-a găsit scăparea cu o corabie, iar Jean de Nevers a fost luat prizonier și, ulterior, pe capul lui s-a pus o răscumpărare. A doua zi după bătălie, Baiazid, iritat de pierderile masive, și-a masacrat aproape toți prizonierii. Puținii supraviețuitori au fost dați soldaților lui, ca sclavi. Din nou, Islamul ieșise triumfător.

Timp de cinci secole, bulgarii au rămas sub dominația opresivă islamică, pe care o numesc „jugul otoman”. Nobilimea bulgară a fost distrusă – aristocrații au fost obligați ori să accepte Islamul și „turcizarea”, ori să fie executați.

Țăranii au fost transformați în iobagi, în timp ce turcii au instituit ceea ce bulgarii numesc „impozitul însânge”, mii de tineri fiind obligați să se  convertească la Islam și apoi să se înroleze în Corpul Ienicerilor. Abia în 1878, bulgarii au reușit să-și recapete libertatea.

Tot la 25 septembrie:

1066: Regele englez Harold al II-lea îl înfrânge pe Harald Hardrada al Norvegiei în bătălia de la Stamford Bridge.

1534: Moare papa Clement al VII-lea din familia Medici.

1897: Se naște romancierul american William Faulkner.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava