MOPAN Suceava

O enoriașă reclamă la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților că unii preoți nu folosesc batista atunci când împărtășesc pentru a nu scăpa Sfânta Împărtașanie din linguriță pe hainele oamenilor sau mai grav pe jos. ”Îmi cer iertare că vă deranjez, dar vreau să sesizez o problemă, gravă din punctul meu de vedere, identificată atât de mine, cât și de alți cunoscuți în unele biserici din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe care dumneavoastră o păstoriți. Am observat că în unele biserici preoții nu folosesc batista (iertați, dar nu îi cunosc denumirea) când împărtășesc, fapt ce poate duce la scăparea Sfintei Împărtașanii din linguriță pe hainele oamenilor sau, mai grav, pe jos. Am pățit și eu, când am mers cu copilul la împărtășit și i-a căzut din linguriță pe bluză (până în prezent, e al doilea incident de acest fel). Având în vedere că preotul se întindea cu lingurița la bebeluși, copii și adulți, iar între Sfântul Potir și bărbia credinciosului nu era nimic, mi-e greu să cred că, așa cum au ajuns 3 picături pe bluza copilului meu, nu a ajuns nicio picătura pe jos. Mi se pare blasfemiator ca Trupul și Sângele Mântuitorului să ajungă să fie călcate în picioare sau să fie spălat (de cei ce nu știu). Iertați, dar nu o să vă indic niciun nume de biserică sau de preot, pentru că scopul meu nu e să clevetesc pe cineva sau să fac rău. Consider că cele semnalate sunt o problemă de conștiință și nu puteam să nu mă adresez dumneavoastră, care aveți puterea să opriți această practică”, a scris enoriașa.

IPS Calinic: ”Nu înțeleg motivul pentru care preotul nu a folosit acel procovăț care nu lipsește din trusa de la Proscomidiarul fiecărei parohii”

”Nu înțeleg motivul pentru care preotul nu a folosit acel procovăț care nu lipsește din trusa de la Proscomidiarul fiecărei parohii. Spre informarea dumneavoastră, trusa respectivă, pe lângă copia și lingurița cu care sunt împărtășiți credincioșii mai conține încă trei procovețe: unul pe care îl folosește preotul atunci când se împărtășește; al doilea pe care îl folosește atunci când se împărtășesc credincioșii și al treilea cu care se șterge Sfântul Potir după ce se consumă Sfintele. Deci, procovețele există; desigur, trebuie și folosite”, i-a răspuns ierarhul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava