MOPAN Suceava

Patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități specifice pe linie de silvicultură, a oprit sâmbătă pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Dornești, o autoutilitară cu remorcă, ambele aparținând unei societăți comerciale cu sediul în orașul Vicovu de Sus.

S-a constatat că autoutilitara era condusă de un bărbat de 52 ani, din orașul Vicovu de Sus, care a prezentat pentru control documentele personale, cele ale autoutilitarei, precum și avizele de însoțire a materialului lemnos transportat.

Existând suspiciuni că volumul cherestelei înscris în cele două avize nu corespundea cu volumul de cherestea transportat, ansamblul a fost condus la punctul de descărcare ,,Atelier Împletituri” Marginea, unde personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea a procedat la inventarierea încărcăturii de material lemnos.

Astfel, s-a constatat că în remorcă se afla cantitatea totală de 21,91 m.c. cherestea tivită esenţă rășinoase, cu un plus de 3,41 mc față de cantitatea înscrisă în aviz.

Pentru aceste motive, societatea comercială cu sediul în oraș Vicovu de Sus, a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 3.000 lei, iar cantitatea de 3,41 m.c. cherestea tivită esenţă rășinoase, în valoare de 2.179 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

O firmă din Vicovu de Sus a încercat să fenteze autoritățile transportând lemn ilegal pe lângă cel cu acte, 7.4 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.4/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava