MOPAN Suceava

Pe parcursul săptămânii trecute, sportivii secţiilor de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sportiv Şcolar Nicu Gane Fălticeni şi ACS Nada Florilor Fălticeni au luptat pentru medalii la finalele Campionatului Naţional pentru juniori I, II şi III, ce au avut loc la Iaşi. Canotorii celor trei cluburi au câştigat în total 12 medalii naţionale, dintre care patru au fost de aur, şase de argint şi două de bronz.
Canotorii de la CSM Suceava, pregătiţi de antrenorul Ioan Despa au reuşi să se întoarcă acasă cu nu mai puţin de opt medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Cel mai titrat sportiv de la CSM, component al lotului naţional de juniori I, Florin Arteni Fântânaru, care se află în primul an la această categorie de vârstă a urcat de două ori pe podiumul competiţiei, prima dată în proba de simplu, unde a câştigat titlul de campion naţional şi a doua oară, în proba de 4+1, alături de colegii săi, Alexandru Flavius Bucătaru, Geani Florin Anton, Georgel Iacob şi cârmaciul Darius Onea, unde a câştigat tot medalia de aur. Cu o talie impresionată, măsurând 2,07 metri, Florin Arteni Fântânaru se pregăteşte cu lotul naţional pentru Campionatul Mondial de juniori I, competiţie care va avea loc la începutul lunii august şi unde va trage în proba de dublu rame, dar şi cu lotul pentru Olimpiada Tineretului, competiţie ce va avea loc în toamnă, în Argentina.
O altă evoluţie remarcabilă a avut-o şi Denisa Iustina Ailincăi, o sportivă care este la primul Campionat Naţional pe apă, după ce la naţionalele de ergometru a luat bronzul la junioare III. Sportiva de la CSM a reuşit să debuteze cu un titlu de campioană naţională la juniori III în proba de simplu. După aurul de la 4+1 juniori I, Viorel Georgel Iacob a urcat pe a doua treaptă a podiumului şi-n proba de simplu, dar la juniori II, categorie de vârstă la care colegii săi Lucian Onea şi Marinică Calistru au câştigat argintul naţional în cursa de dublu vâsle. În proba de patru rame, Paula Filipovici, Petruţa Popa, Georgiana Chiriloaia şi Florentina Niculăiasa au reuşit să devină vicecampioane naţionale la junioare II. Tot la prima participare la un Campionat Naţional pe apă a fost şi Andrei Ciornei, care a reuşit să devină vicecampion naţional în proba de simplu la juniori III.
Singura medalie de bronz a delegaţiei de la CSM Suceava a fost adusă de Alexandru Muntean şi Cosmin Leşescu la juniori III, în proba de dublu vâsle.
„Aşa cum m-am aşteptat, sportivii noştri au avut evoluţii foarte bune la aceste naţionale. Un rezultat foarte bun a fost aurul de la simplu a lui Florin Arteni Fântânaru, care şi la anul este junior I. Un alt rezultat de excepţie este cel obţinut de Denisa Iustina Ailincăi, care a debutat cu aur la primul naţional pe ape. Sper ca Georgel Iacob să-şi menţină acelaşi loc şi la selecţiile lotului naţional şi să participe la Balcaniada de juniori I şi II, ce va avea loc în Bulgaria. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul pe care-l acordă secţiei de canotaj, dar şi întregului club CSM Suceava”, a declarat antrenorul Ioan Despa, de la CSM Suceava.
La aceste naţionale de juniori de la Iaşi, sportivii de la CSŞ Nicu Gane Fălticeni, pregătiţi de Vasile şi Ana Avrămia au câştigat două medalii, argint în proba de simplu la junioare III prin Andreea Vasilache, dar şi bronz în proba de dublu rame junioare II, prin Andreea Vultur şi Denisa Moşneagu.
ACS Nada Florilor din Fălticeni a avut două medalii, una de aur şi una de argint la dublu vâsle şi dublu rame juniori II prin Iulian Pavăl şi Gabriel Vultur.
Săptămâna viitoare, canotorii din judeţ vor trage la Cupa Federaţiei Române de Canotaj, competiţie ce are rol de selecţie şi completare a loturilor naţionale de juniori.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava