Concert pascal
MOPAN Suceava

O maşină în care se aflau trei persoane a fost lovită de un tren pe raza localităţii Soloneţ. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, la o trecere de nivel fără barieră, având doar Crucea Sf. Andrei şi semnale luminoase. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava dintre cele trei persoane una a rămas încarcerată în maşină, însă toate erau conştiente la sosirea echipajelor de intervenţie.

ISU Suceava a mai transmis că toate persoanele din maşină prezintă traumatisme multiple. După intervenţia pompierilor militari persoana rămasă încarcerată a fost extrasă şi este conştientă. Toate persoanele din maşină erau adulţi, doi bărbaţi şi o femeie, fiind monitorizate medical.

La fata locului au intervenit două autospeciale pentru descarcerare, doua ambulante SMURD si un echipaj SAJ. Toate cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

ISU Suceava a mai transmis că trenul avea doar un singur vagon, în care se aflau, după spusele conductorului, doar 10 persoane, care nu acuză probleme medicale. Circulaţia feroviară este momentan oprită.

Trei răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Trei răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Gepostet von Suceava News Online am Sonntag, 3. November 2019

 

O maşină cu trei persoane a fost lovită de un tren la Soloneţ. Una dintre ele a rămas încarcerată (FOTO), 9.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava