Concert pascal
MOPAN Suceava

În data de 19 aprilie 2023 la Spitalul Județean de Urgenta „Sf. Ioan cel Nou” s-a desfășurat o intervenție chirurgicala ortopedica complexă ce a necesitat și utilizarea, în premieră pentru județ, a unui aparat de tip „cell-saver” pentru auto-transfuzie.

Pacientul, un tânăr de 41 de ani cu obezitate morbidă (cu o greutate de aproximativ 240 de kg), a fost implicat într-un  accident rutier în urmă cu două săptămâni. Investigațiile efectuate în UPU au identificat o fractură la nivelul șoldului stâng care necesita intervenție chirurgicală ortopedică (fractura de cotil stâng cu deplasare mare, echivalentă cu o separare a articulației soldului ). „A fost o adevărată provocare pentru personalul medical întrucât intervenția a necesitat pat special, masa operatorie speciala, au fost folosite cele mai mari instrumente și chiar și așa am fost la limita tehnologiei. De asemenea investigațiile imagistice s-au efectuat cu dificultate datorită circumferinței abdominale a pacientului care nu permitea trecerea prin scanerul computer tomografului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, dr. Dan Teodorovici.

Intervenția a durat aproximativ 6 ore. Numai instalarea pacientului pe masa de operație a durat 45 de minute și a necesitat 7 persoane. Riscul de sângerare masiva la un astfel de pacient fiind ridicat, echipa ATI a hotărât folosirea, în premieră, a unui dispozitiv aflat în dotarea spitalului (achiziționat din fonduri proprii) de tip „cell-saver” pentru a recupera o parte din sângele pierdut intraoperator și să îl transfuzeze înapoi pacientului. În timpul intervenției pacientul a pierdut aproximativ 3 litri de sânge din care s-a reușit recuperarea, procesarea și transfuzarea a aproximativ un litru concentrat eritrocitar.

„Evoluția pacientului a fost favorabilă până în acest moment dar este necesară supravegherea lui in continuare întrucât riscul de a dezvolta complicații majore este in continuare ridicat. Este pacientul cu greutatea cea mai mare operat pana acum in secția de ortopedie a SJUSV”, a mai spus dr. Dan Teodorovici.

Echipa operatorie a fost formată din medici ortopezi –  dr. Marius Gramadă, dr. Ciprian Puha, dr. Rareș Voinea, medici anesteziști – dr. Vasilcovici Adrian, dr. Stănescu Dorin, asistenți medicali Panciuc Dana și Jureschi Anca.

O nouă premieră medicală la Spitalul Județean Suceava. Pacientul a fost un bărbat cu obezitate morbidă implicat într-un accident rutier (FOTO), 8.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava