MOPAN Suceava

Sporting Suceava și-a trecut în cont al doilea egal pe teren propriu din acest sezon competițional. Într-un meci contând pentru etapa a III-a a seriei I a Ligii a III-a, Sporting Suceava – Petrotub Roman. 3-3.

Chiar din debutul partidei s-a putut observa plusul de experiență al oaspeților care au încercat să profite de emoțiile tinerilor jucători ai grupării sucevene. Scorul a rămas nemodificat pentru că portarul gazdelor, Afloarei, a reușit să se opună șuturilor expediate de atacanții romașcani. Antrenorul Mihai Guriță a încercat să schimbe ceva în economia jocului, dar a fost nevoit să facă două modificări de efectiv în primele 40 de minute ale meciului.

La o fază destul de ”dubioasă” în careul sucevean, arbitrul de centru acordă penalty pentru Petrotub Roman. Popa înscrie și oaspeții au intrat la cabine în avantaj pe tabela de marcaj.

La doar 5 minute de la reluarea partidei tot oaspeții au reușit să marcheze prin același Popa. Spre lauda lor, elevii antrenorului Mihai Guriță nu au renunțat la luptă și Kuruc a redus din handicap cu un șut frumos de la circa 25 de metri. Mai mult chiar, în minutul 71 Ioancea și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și a egalat situația pe tabela de marcaj.

Petrotub Roman a revenit în atac și a trecut în avantaj prin golul înscris de Carnariu după o lovitură liberă. În pofida acestei reușite, Petrotub Roman nu a plecat cu toate cele trei puncte de pe stadionul ”Areni” pentru că Ferariu a reușit egalarea în minutul 90+3 când atransformat o lovitură de la 11 metri.

Sporting Suceava: Afloarei – Vitu, Vornicu, Kuruc, Bilt, Nechitoaia, Ferariu, Guceanu, Bâgu, Ioancea, Pantea. Au mai jucat:  Leșanu, Cutaș și Longher.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava