Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 12 iunie  în spațiul public, în mass-media locală au apărut imagini surprinzând încălcarea de către un conducător auto a regulilor de circulație pe un segment al DN2 de pe raza județului Suceava.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava, împreună cu polițiștii Poliției Municipiului Fălticeni-Formațiunea Rutieră s-au sesizat și au efectuat verificările necesare identificării autovehiculului și respectiv a conducătorului auto.

În urma verificărilor efectuate s-a reușit identificarea numărului de înmatriculare al autoturismului și s-a stabilit că la data de 12.06.2022, ora 1315, autoturismul respectiv a fost condus pe sensul opus de deplasare pe D.N. 2, între localitățile Cumpărătura și Bunești, de către o femeie de 43 ani, din municipiul Suceava.

Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 870 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 41 alin.(1) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și totodată s-a aplicat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 zile.

O șoferiță de 43 de ani din Suceava care a pus în pericol siguranța traficului rutier prinsă după 10 zile. A fost amendată și lăsată 60 de zile fără carnet, 8.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava