Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, este pus să dea un răspuns într-un caz delicat, cel al unei sucevence care a fost abuzată în copilărie și care vrea acum să se călugărească însă nu este primită în mănăstiri. Iată ce îi scrie femeie înaltului prelat:

”Acum, dacă nu vă supărați și sper să nu deranjez prea mult, aș mai avea o nedumerire, o frământare. Dacă o persoană, încă din copilărie, a avut parte de abuzuri de tot felul ani în șir, a fost lipsită de apărare, de sprijin, de afecțiunea părinților, cum credeți că va crește ea, ce adult va deveni? Oare va putea fi vreodată la același nivel cu alți oameni care poate au avut o copilărie fericită sau care au fost mai puternici și au depășit anumite situații? De ce o astfel de persoană, dacă își dorește să intre în viața monahală, este respinsă mereu și mereu și este numită ca fiind bolnavă? Bineînțeles, mă refer, dacă simte chemarea pentru viața monahală, nu doar dintr-o decepție, sau la supărare, sau dacă vede mănăstirea ca pe un refugiu.

De ce o persoană care are o suferință sufletească mai profundă nu este primită de către maica stareță în mănăstire? Oare mănăstirea nu poate fi considerată un spital duhovnicesc? Oare Hristos vrea să Îi slujească doar oamenii „sănătoși„? Oare El nu îi accepta și pe cei cu o neputință sufletească sau trupească? Poate greșesc, părinte, dar spuneți-mi Sfinția Voastră, cum este corect. Înțeleg că o persoană cu o anumită boala psihică, da, într-adevăr, poate nu ar face față într-o mănăstire, sau poate că maicii starețe îi este teamă să o primească, crezând că ar putea face ceva rău. Dar eu mă refer strict la cazul meu. Oricând aș putea dovedi prin acte medicale că nu am o problemă psihică. Am și binecuvântarea duhovnicului, care mă cunoaște de 8 ani.

La Mănăstirea …, la Mănăstirea … am întâmpinat această respingere. Eu am fost sinceră, deschisă, am povestit maicilor starețe drama mea, toată viața mea, toată suferința, durerea; și părea că m-au înțeles, dar mai târziu… E normal și firesc, că nu poți obliga pe nimeni să te accepte, dar aș vrea să știu de ce un om care a avut parte de suferință nu mai are dreptul la mântuire? Dacă eu simt chemarea aceasta de mai bine de 10 ani… De ce un om cu sufletul bolnav, rănit, este respins chiar de acolo de unde ar trebui să primească mai multă înțelegere și îndurare?”

IPS Calinic a încurajat-o și i-a transmis să mai încerce și la alte mănăstiri.  ”Unele persoane au parte în viață de mai multă suferință decât altele. Însă o astfel de persoană va crește încercată ca aurul în topitoare și va rezista mai bine în fața necazurilor și încercărilor.

Dacă o mănăstire nu vă primește, încercați la altele, până când una din ele vă va primi. Nu deznădăjduiți pentru că nu ați fost primită la cele două mănăstiri; mai insistați și, dacă va fi de la Dumnezeu să Îi slujiți ca monahie, veți fi monahie. Voinței lui Dumnezeu nu i se poate împotrivi nimeni. Vă doresc sărbători binecuvântate!”, i-a răspuns IPS Calinic.