Concert pascal
MOPAN Suceava

Nativ înzestrată cu abilitatea de a relaționa cu fiecare om potrivit personalității lui, Oana Cueșdeanu, noua Supernanny de la Prima TV, și-a educat răbdarea de a înțelege „de ce” înainte de a emite judecăți și a rămas pasionată în a așeza cuvintele cu sens pentru a sparge limite mentale și a aduce schimbare. A debutat ca psiholog în urmă cu 16 ani,  ulterior a devenit psihoterapeut, format în psihoterapie pozitivă și transculturală, și așa a ajuns să facă parte dintr-o frumoasă comunitate internațională.“În paralel cu anii de formare profesională, m-am bucurat de timpul și educația oferită fiicelor mele, două curajoase care mă inspiră mereu și mă răsfață cu cele mai jucăușe emoții. Sigur că am trăit momente de renunțări, oboseală, nopți albe, pe alocuri conflicte blânde și m-am lăsat prăfuită de semne de întrebare, dar nu rețin să mă fi copleșit neîncrederea că am scris greșit scenariul rolului de mamă.Ca părinți, nu am încetat să ne întrebăm: „ce direcție alegem?”. Iar pentru a ne răspunde nevoilor ne-am ajustat normele moștenite, vulnerabilitățile și limitele, procese deloc simple, dar utile în a ne concretiza mai bine un limbaj comun, pe care încă îl dezvoltam în ritmurile noastre proprii. Ca pasiuni ale familiei aș menționa călătoriile și experiențele culinare, timp în care reducem zgomotul zilelor încărcate, ne auzim mai bine și ne creem un spațiu confortabil pentru relaționare”, spune Oana Cueșdeanu, noua Supernanny de la Prima TV.

Oana Cueșdeanua îmbrățișat cu entuziasm, cu bucurie, noul rol din viața ei și dezvăluie care sunt superputerile unei Supernanny.“Invitația Prima TV de a fi parte din proiectul Supernanny a fost o surpriză unică pentru mine, o oportunitate la care am aderat pentru a implementa un stil de educație bazat pe principiul autoajutorării, la care părintele este parte activă în procesul de schimbare. Din această perspectivă, părintele va înțelege ce metodă poate utiliza „aici și acum”, dar și ce schimbări poate implementa pe termen mai lung.Supernanny este cea invitată în casele dumneavoastră și nu invers, asa cum sunt obișnuită să vă primesc (în cabinetul de psihoterapie) iar aceasta, recunosc, este o reală provocare pe care o îmbrățișez cu optimism și curiozitate. Superputerile pe care le deține Supernanny sunt conectate de valorile ardelenești, răbdarea și calmul pe care le vom folosi ca ingrediente speciale. Și, ca să dam culoare întregului proces de transformare, vom descoperi împreună resurse, metode, tehnici și concepte simple, de purtat mereu în buzunare”, spune Oana Cueșdeanu.

La castingul celei mai populare emisiuni de parenting, ce va reveni în curând la Prima TV, se pot înscrie părinții curajoși, care înțeleg că experiența alături de Supernanny le poate aduce perspective flexibile, modelate pe nevoile lor unice. Detalii despre casting găsiți aici: https://we.tl/t-w95KwdVYPj

Înscrie-te acum la casting: 0724 324 917 / supernanny@primatv.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava