MOPAN Suceava

Obligațiunile emise de compania Good People SA (FRU21) au debutat pe piața AeRO în data de 14 iunie 2016. Aceasta este a patra emisiune de obligațiuni corporative listate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Compania a atras în luna martie 4,55 milioane de lei prin vânzarea de obligațiuni cu maturitate de cinci ani și o dobândă fixă de 9% pe an, plătibilă trimestrial.

„Noi am fost deschizători de drumuri în ceea ce privește industria alimentelor proaspete și sănătoase în România. Când am inceput, acum 10 ani, nu exista o piață pentru frufru. Noi am creat-o. Am creat mâncarea pe care am dorit să o consumăm și care să fie accesibilă. Nu suntem încă perfecți. Învățăm în fiecare zi. La început am avut un grup de fani care apoi s-a transformat într-o mișcare. Vreau să felicit investitorii care sunt acum o parte din această schimbare pe care am adus-o în lumea alimentației. Visul trebuie să meargă mai departe.”, a declarat Mihai Simiuc, Director General al Good People SA.

„Ne bucurăm să vedem că investitorii individuali decid să pună banii într-un instrument care generează randament, care, în acest caz particular, este dat obligațiuni. Obligațiunile, în virtutea diferitelor caracteristici și a flexibilității drepturilor acordate deținătorilor, poate fi un instrument foarte atractiv, oferind investitorilor oportunități financiare unice. Emisiunea de obligațiuni care a debutat astăzi la Bursa de Valori București este un bun exemplu al unui produs financiar inteligent, adaptat la nevoile investitorilor ”, a afirmat Ludwik Sobolewski, Director General al Bursei de Valori București.

Compania a fost înființată în anul 2005 sub numele Mondo di Pasta, având misiunea de a oferi o alternativă sănătoasă, calitativă și gustoasă la produsele de tip fast food, prezente la acel moment ca ofertă majoritară pe piața de “convenience food”. Încă de la înființare, produsele au fost comercializate sub marca frufru©. În prezent marca frufru© este cea mai cunoscută marcă de mâncare sănătoasă din București. Produsele frufru© se găsesc în peste 200 de puncte de vânzare, incluzând rețelele Mega Image, Inmedio și 1 Minute, Billa, OMV etc. În anul 2015 a fost lansată marca de sucuri Urban Monkey cu scopul de a adresa consumatorii tineri. În luna februarie 2016, compania și-a schimbat numele în Good People SA, cu scopul de a reflecta cât mai fidel strategia de business.

În cadrul ofertei de vânzare (plasament privat) au fost vândute un numar de 45.592 de obligațiuni, la prețul nominal de 100 de lei, acestea fiind achiziționate de un număr de 25 de investitori (un investitor persoană juridică și 24 de investitori persoane fizice).

Extras rezultate financiare

Contul de profit și pierdere (lei)

2013

2014

2015

Cifra de afaceri

4.905.911

9.905.850

17.522.303

Cheltuieli din exploatare

4.436.951

8.130.721

16.914.083

Rezultat operațional

421.829

1.732.907

564.252

Rezultat financiar

-2.808

1.751

-67.726

Rezultat brut

419.021

1.734.658

496.526

Rezultat net

419.021

1.734.658

448.860

Rezultat net pe acțiune

41,90

173,46

44,88

Sursa: Situații financiare Good People SA

BRK Financial Group este Consultantul Autorizat care a asistat Good Pople SA în derularea ofertei și listarea obligațiunilor pe piața AeRO.

Mai multe informații despre emisiunea de obligațiuni găsiți în Memorandumul disponibil pe www.bvb.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava