MOPAN Suceava

Direcția de Sănătate Publică Suceava acordă o atenție specială, mai ales în actualul context epidemiologic de evoluție a cazurilor de rujeolă în județ, identificării comunităților cu acoperire vaccinală suboptimală și organizării de campanii suplimentare de vaccinare de tip „din ușă în ușă” pentru recuperarea restanțierilor, prin intermediul medicilor de familie și cu sprijinul asistenților comunitari și al mediatorilor sanitari. Afirmația a fost făcută de medicul Cătălina Zorescu, inspector al DSP Suceava, în cadrul ședinței de luni a Colegiului Prefectural. Zorescu a precizat că numai în această lună au fost imunizați peste 100 de copii în comunitățile defavorizate din Vicovu de Sus și din satul Capu Codrului, unde evoluează focare de rujeolă.

Întrebată de prefectul Mirela Elena Adomnicăi cum a reușit să vaccineze așa de mulți copii într-o perioadă așa de scurtă medicul a avut un răspuns șocant. ”Fiecare copil vaccinat este un plus iar acolo am vaccinat în condițiile oferite de comunitatea locală, în căruță, pe lîngă căruță. Chiar avem o școală în care nu am putut vaccina deși ne-a fost pusă la dispoziție de domnul primar. Eu am crezut că acolo este grajdul. Cred că ar trebui să ne mobilizăm mai mult”, a declarat Cătălina Zorescu, care a adăugat că în acele comunități trăiesc familii necăjite cu mulți copii care nu au posibilități să se deplaseze la dispensarul medical din comună pentru a-și vaccina copiii.

Focarele de rujeolă persistă încă la Vicovu de Sus și Capu Codrului iar în ambele este vorba despre copii nevaccinați sau vaccinați incomplet, din cauză că părinții au refuzat vaccinarea sau nu s-au prezentat la medicul de familie, ceea ce înseamnă „refuz mascat”.

Cătălina Zorescu a menționat că instituția că DSP Suceava dispune de stocuri suficiente de vaccin antirujeolic. Ea a rătat că singura metodă de prevenire a bolii este vaccinarea. Vaccinarea este recomandată copiilor cu vîrsta între 9 și 11 luni, cu revaccinare la 1 an și ulterior la 5 ani.

Rujeola este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii majore, ce pot merge pînă la deces. De la începutul anului, la Suceava au fost semnalate peste 300 de cazuri de rujeolă, față de 213 în 2018.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava