O nouă ediție a târgului educațional World Education Fair are loc în București, Iași și Timișoara în perioada 25-28 septembrie. Evenimentul de la București se va desfășura fizic la Hotel Radisson Blu, cu respectarea tuturor normelor sanitare internaționale anti-COVID. “Evenimentele care vor avea loc la București, Timișoara și Iași sunt o premieră atât pentru universitățile internaționale participante, pentru noi ca organizatori, dar și pentru participanți. Am reușit în tot acest context să organizăm fizic un eveniment în condiții de siguranță totală, având în vedere toate procedurile pe care le-am implementat. Universitățile europene manifestă în continuare un interes sporit pentru tinerii din România, dar și interesul tinerilor români pentru studii în străinătate rămâne la același nivel, ca în anii trecuți, în ciuda condițiilor actuale”, precizează, Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.

Bursele în Marea Britanie pot crește în perioada următoare

Interesul pentru studiile în Marea Britanie rămâne ridicat, mai ales în condițiile în care anul acesta se mai poate aplica pentru împrumuturile privind taxele de școlarizare. “În noul context, introducerea taxelor internaționale pentru studenții europeni este certă, dar și introducerea vizelor și aplicarea pentru noul statut de imigrare (EU Settlement Scheme). Există și aspecte pozitive. Dacă până acum bursele oferite de către instituțiile din UK nu reprezentau un procent mare din taxele de scolarizare, în momentul de față ne așteptăm ca includerea studenților români în lista studenților internaționali să ne ofere oportunitatea accesarii unui fond de burse mult mai substanțial. Din informațiile primite de la partenerii noștri din UK, universitățile britanice lucrează acum asupra bugetelor alocate burselor studenților europeni, care vor putea contribui la accesarea mai facilă, diminuarea noilor taxe internaționale. Marea Britanie rămâne totuși destinația cea mai ofertantă din punct de vedere al domeniilor de studiu care pot fi accesate în limba engleză. Îi sfătuim atât pe tineri cât și pe părinți să se informeze avizat în legătură cu studiile în străinătate și în Marea Britanie și să apeleze, mai ales în condițiile actuale, la un consultant educațional care este conectat cu mediul academic extern și care cunoaște toate condițiile de acces”, explică Ana Maria Papp.

Olanda, o destinație de studiu potrivită pentru români. Numărul studenților deja înscriși în 2019 depășește 3600.

Una dintre cele mai importante modificări în opțiunile celor care vor să studieze în străinătate este mutarea interesului educațional dinspre Marea Britanie spre zona Uniunii Europene, în special pe Olanda, Germania și Franța. “Opțiunile se modifică în principal din cauza momentului BREXIT, care va avea avea un impact major asupra taxelor de scolarizare în Marea Britanie, dar și prin prisma mecanismului de obținere a vizei. În acest context, alte tări europene devin mai accesibile pentru tinerii români care sunt interesați de studii în afară. Spre exemplu, Olanda a redus la jumătate taxa pentru primul an, aceasta ajungând la aproximativ 1100 euro. Iar pentru a se finanța din anul 2, studenții au posbilitatea accesării unor burse, credite sau să își ia un job. Și asta în condițiile în care statul olandez susține studenții printr-o bursă de 400 de euro acordată celor care au un loc de muncă part-time în timpul facultății, dar și în funcție de venitul familiei realizat cu doi ani înainte de depunerea cererii. Decicei care vor să iasă să își continue studiile în alte țări, au în continuare multe posibilități și situații ofertante din partea mediului academic internațional”, explică Ana Maria Papp.

Învățământul universitar olandez are o particularitate în sensul că este împărțit pe două mari categorii: științe aplicate și zona de cercetare. “Datele Nuffic Statistic arată că în 2019 la universitățile olandeze au fost înscriși 3658 de români, din care 1527 la științe aplicate și 2131 la universități cu profil teoretic și de cercetare. Observăm față de anii trecuți, că din ce în ce mai mulți tineri români aleg să meargă către această zona de cercetare, spre domeniul denumit generic STEM (science, technology, engineering, mathematics)”, explică Ana Maria Papp.

Alte tări europene cu studii universitare accesibile sunt Germania, cu taxe semestriale de aproximativ 200 euro, Austria (360-380 euro), Spania, Italia dar și Denemarca sau Suedia, unde învățământul este gratuit, unde însă trebuie îndeplinite o serie de condiții mai stricte pentru admitere.

Universitățile care vor fi prezente la World Education Fair vor expune viitorilor studenți programe de studiu dinzona axată pe științele exacte, dar și din domenii precum turism, logistică, gaming, ospitalitate, business administration, comunicare și PR, automotive și inginierie, electronică sau științe politice.

Interesul pentru studiile liceale în Marea Britanie se menține ridicat

În ceea ce privește studiile liceale, românii își păstrează interesul ridicat pentru Marea Britanie. Reprezentanți ai unor licee internaționale de prestigiu vor fi prezenți și la târgul educațional din această toamnă.

“Multe din licee, inclusiv din Marea Britanie, continuă să ofere burse de studiu, care, în unele cazuri, pot ajunge și la jumătate din taxa de școlarizare. Crește tot mai mult interesul și pentru destinații de studiu precum: Portugalia, Spania, Austria, Germania sau Elveția. Aceasta din urmă este considerată cea mai sigură țară din punctul de vedere al răspândirii COVID. De altfel, în toate liceele de tip boarding activitatea se desfășoară în condiții depline de siguranță. Suprafața ocupată de aceste școli este extrem de generoasă astfel încât este facilă implementarea regulilor de distanțare socială iar accesul persoanelor din exterior este limitat, la fel și părăsirea campusului de către elevi. De asemenea, dincolo de toate provocările acestei perioade, tineri din România au participat în această vară la Edutabere organizate în țări care nu au impus restricții de circulație. Programele s-au desfășurat respectând normele internaționale de siguranță sanitară”, declară Raluca Niculae, Manager Departament Studii Liceale IntegralEdu.

Procedura de participare la World Education Fair

Cei interesați să participe la ediția din această toamnă a World Education Fair trebuie să se înregistreze în prealabil pe site-ul www.worldeducation.ro. După înregistrare, vor primi online un ticket de participare, în baza căruia se va face accesul în sală. Participarea este gratuită și se va face conform regulilor de distanțare socială, de minim 2 m între persoane, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție. În sală nu vor avea acces mai mult de 50 de persoane în același timp.

După ediția din septembrie a World Education Fair, organizată fizic, se va desfășura și o ediție virtuală a târgului, pe 8 octombrie, la care vor participa instituțiile de învățământ care nu au putut fi prezente la World Education Fair în acest week-end.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava