Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, consideră că USL a făcut rău românilor chiar înainte de a veni la guvernare, iar „aşa zisa cruciadă a lui Victor Ponta s-a transformat în invazia popoarelor migratoare”. Onofrei a spus că prin declaraţiile sale făcute în ultimii ani, Victor Ponta ar fi lăsat să se înţeleagă faptul că a pornit o cruciadă pentru a converti România la democraţie. „Toată această cruciadă s-a transformat într-un fel de invazie a popoarelor migratoare, iar acum explică cum vor pârjoli tot, până la femeia de serviciu. Spun popoare migratoare pentru că aproape 4 ani au condamnat cu vehemenţă şi aproape de credibilitate, gaşca PD-L, acoliţii lui Băsescu, traseiştii, mafia din port, mafia de pe zona de vest şi miniştri agramaţi. Iar acum, nici nu au venit la guvernare, şi toate acestea sunt prezente la ei. Au preluat mafia de vest, pe care au condamnat-o cu nume şi prenume, mafia din port, care acum sunt toate  la USL. Şi mai mult, Guvern imaculat pe care l-au anunţat este contestabil înainte să fie numit”, a declarat Onofrei. El ţinut să precizeze că premierul desemnat Victor Ponta s-a convertit în sensul negativ, revenind la „vechile valori” ale PSD din perioada 2000 – 2004. Prim-vicepreşedintele PD-L a criticat faptul că atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu acceptă sprijinul UNPR, în condiţiile în care cei doi nici nu vroiau să participe la discuţiile la care erau prezenţi progresiştii. „Noi le mulţumim celor din UNPR pentru că, inclusiv cu ajutorul lor, ţara a fost guvernată, şi nu ne putem dezice de colaborarea pe care am avut-o cu dumnealor. Dar acum, nu înţeleg cum cei de la USL îi iau în braţe aşa de repede pe cei pe care i-au scuipat ieri şi i-au batjocorit. Se vede că este o convertire a lui Victor Ponta în sens extrem de negativ. Sau dacă nu este o convertire, este o revenire la vechile valori ale PSD din 2000 – 2004”, a spus Orest Onofrei.

În acelaşi timp el a ţinut să precizeze că în momentul de faţă PD-L „face bine” şi se ocupă de alegerile locale, adăugând că mai important este ce face USL. „     Dacă PD-L nu reacţionează foarte tare acum pentru că avem treabă, în schimb piaţa nu o opreşte nimeni să reacţioneze, cursul nu îl poate opri nimeni, bursa nu o opreşte nimeni, economia nu o poate opri nimeni. Nimeni nu le poate opri să reacţioneze. Şi au reacţionat, şi din păcate au făcut-o extrem de negativ. Şi vedem că la uriaşele promisiuni pe care le-au făcut, când s-au lovit de pragul de sus al realităţii, şi-au schimbat discursul. Consider  că românii vor face foarte repede diferenţa între ceea ce au făcut Guvernele PD-L, prin oameni, prin program şi prin proceduri, şi ceea ce se va întâmpla în următoarele şase luni. Românii vor vedea în mod clar o diferenţă, în sens negativ pentru USL”, a declarat Onofrei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava