Concert pascal
MOPAN Suceava

În data de 19 iunie 2018 a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, primul caz de insolvență a unei persoane fizice, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța și care poate fi accesat pe pagina web https://bpipf.onrc.ro.

În această nouă secțiune din cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență se publică actele de procedură emise în cadrul procedurii de insolvență a persoanelor fizice de către comisiile de insolvență, instanțele judecătorești, administratorii de procedură și lichidatorii desemnați, în conformitate cu prevederile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare.

Accesul la această secțiune se asigură pentru debitori, creditori, administratorii procedurii și lichidatori, cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolvență în care dețin una din aceste calități, iar pentru comisiile de insolvență și instanțele judecătorești accesul se asigură cu titlu gratuit la toate dosarele de insolvență, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 419/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare.

Toate persoanele interesate, justificând interesul solicitării, au acces la informații din Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului Procedurilor de Insolvență, copii ale acestuia și copii de pe actele de procedură publicate, cu respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Tarifele de furnizare pot fi accesate pe www.bpi.ro.

De asemenea, la adresa https://bpipf.onrc.ro este disponibil un serviciu online prin care se publică informații privind numele, prenumele persoanei fizice față de care s-a deschis o procedură de insolvență, precum și localitatea și județul în care își are domiciliul/reședința, accesul fiind asigurat cu titlu gratuit.

Buletinul Procedurilor de Insolvență, Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, este accesibil pe internet, la adresa https://bpipf.onrc.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava