Concert pascal
MOPAN Suceava

Unul dintre cei mai cunoscuţi ortopezi din Europa, Florin Ramadani, a fost membru al echipei de medici care a făcut o operaţie în premieră la Spitalul Judeţean Suceava. Medicul de la clinica „Wels” din Austria a fost membru al echipei coordonate de medicul sucevean Răzvan Bandac care a efectuat o artroscopie de gleznă.

Pacienta în vîrstă de 41 de ani a suferit un traumatism în urmă cu 25 de ani soldat cu fractură de gleznă, care ar fi fost incomplet tratată. Înainte de operaţie, femeia avea dureri şi se deplasa cu dificultate. Timpul de refacere al pacientei va fi unul scurt. Intervenţia a fost decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă s-ar fi operat în Austria, pacienta ar fi plătit peste 10.000 de euro. Din echipa care a efectuat operaţia au mai făcut parte doctorii Cionca şi Ciprilan, ambii de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.

Florin Ramadani s-a născut în Albania şi a studiat medicina în România. La clinica „Wels” lucrează 600 de medici şi sînt 1.400 de paturi. După operaţie, ortopedul Florin Ramadani a susţinut o conferinţă de presă alături de şeful Secţiei Ortopedie, Răzvan Bandac, şi de managerul Spitalului Judeţean, Vasile Rîmbu.

Operație în premieră la Spitalul Județean la care a participat unul din cei cei mai cunoscuţi ortopezi din Europa, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava