MOPAN Suceava

Fundatia Vodafone Romania a investit 348.530 Euro in renovarea si crearea unui mediu propice actului medical in opt importante centre de transfuzie sanguina din Romania, care deservesc o treime din totalul donatorilor din tara.

Fundatia Vodafone Romania a renovat, prin intermediul proiectului “O sansa pentru viata”, o suprafata totala de 15.145 metri patrati, in centrele de transfuzii sanguine din Bucuresti, Buzau, Cluj, Giurgiu, Iasi, Slatina, Suceava si Targu Jiu. Anual, mai mult de 127.000 de donatori vor beneficia de noile conditii din cele opt centre renovate.

„De la startul programului O sansa pentru viata, am organizat sute de sesiuni de donare de sange adresate publicului larg, in sediile companiilor si institutiilor. Am observat astfel, pe parcurs, o nevoie reala de a crea un mediu propice actului medical in centrele de transfuzii care primesc cei mai multi donatori, in fiecare an, si am decis sa oferim, atat donatorilor, cat si cadrelor medicale, conditii pe masura importantei actiunilor lor si sa le stam alaturi in efortul de a salva vieti omenesti”, a declarat Angela Galeta, Director, Fundatia Vodafone Romania.

In cadrul proiectului de renovare, pe langa reabilitarea spatiilor, au fost achizitionate si 30 de scaune de recoltare, un aparat de aer conditionat pentru laboratorul sanguin, patru centrifuge, doua hemomixere, sase frigidere si congelatoare pentru stocarea sangelui. De asemenea, patru din cele opt centre au fost dotate cu mobilier nou.

“Sangele este lichidul vital utilizat zilnic in procesul medical, care nu poate fi sintetizat in laborator si care nu poate fi stocat mai mult de 32 de zile. In sapte ani am convins mii de oameni sa doneze in centrele de transfuzii pentru a asigura nevoia de sange din spitalele romanesti. Suntem mandri ca am reusit sa renovam opt centre de transfuzii intr-un an si sa oferim astfel donatorilor din sapte judete si din Bucuresti spatii propice derularii actului medical”, a declarat Anca Stefan, Presedinte, Asociatia React.

In cei sapte ani de la startul programului “O sansa pentru viata”, Fundatia Vodafone Romania a contribuit la salvarea a peste 200.000 de vieti omenesti.

Asociatia React si Fundatia Vodafone Romania deruleaza inca din 2008 cel mai amplu program national de donare de sange din Romania – „O sansa pentru viata”. Programul cuprinde trei componente: campanii media de informare si constientizare cu privire la importanta donarii de sange; campanii mobile de donare de sange si proiecte de renovare si dotare a unitatilor de transfuzii din tara. Valoarea totala a investitiei in acest program, de la lansarea sa si pana in prezent, este de 638.672 Euro.

Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998

Asociatia React este o organizatie neguvernamentala care participa semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunitati prospere: sanatate, educatie, economie sociala si dezvoltare comunitara. Suntem printre cele mai premiate organizatii neguvernamentale din România, cu 14 premii de excelenta nationale si internationale.  Implementam proiecte integrate, care produc schimbari majore in viata oamenilor prin sprijin competent si implicare activa. In cei noua ani de la infiintare, am contribuit la schimbarea vietii unui numar de aproximativ 100.000 de români si am contribuit la salvarea a peste 250.000 de vieti omenesti. React are filiale in cinci orase din tara si o echipa de 70 de angajati si peste 200 de voluntari. www.asociatiareact.ro

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava