MOPAN Suceava

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, desfăşoară activităţi informativ – operative şi de cercetare penală, într-un dosar penal în vederea documentării activităţilor ilicite a unui grup infracţional organizat, specializat în activităţi de migraţie ilegală şi contrabandă cu ţigări de provenienţă extracomunitară.

Pe parcursul întregii activități de asigurare a materialului probator s-a primit sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava și al Sectorului de Poliție de Frontieră Siret.

Cercetările privesc săvârşirea infracţiunilor de „constituirea unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, trafic de migranţi, faptă prevăzută de art. 263 alin.l şi 2 lit. a Cod penal şi „contrabandă”, prev. de art. 270 alin. 1 şi 3, în formă continuată. În luna martie 2021, în continuarea cercetărilor a fost înregistrat şi declinat la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava dosarul penal, privind comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni de către alte persoane care au aderat sau sprijinit grupurile infracţionale organizate, cauză penală care a fost reunită la dosarul anterior menţionat pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.

Cercetările efectuate au stabilit faptul că membrii celor 2 grupuri infracţionale, cetăţeni ucraineni şi români, organizează şi facilitează intrarea în România peste frontiera verde dintre Ucraina şi România (de pe raza jud. Suceava) a unor migranţi de origine asiatică şi în paralel introduc în România, tot peste frontiera verde, însemnate cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară.

Primul grup: compus din numiţii M. Constantin (35 de ani), M. Dănuţ (30 de ani), C. Adelin (20 de ani), Ş. Nicolae, 27 de ani), ş.a. – toţi cetăţeni români care domiciliază în localităţi situate în zona frontierei de stat româno-ucrainene adiacentă localităţilor Bilca şi Vicovu de Sus din jud. Suceava, împreună cu cetăţeni ucraineni dintre care au fost identificaţi o parte – unii posesori şi ai cetăţeniei române, au constituit în cursul anului 2020 un grup infracţional organizat şi, începând cu luna octombrie 2020, au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de „contrabandă calificată”, constând în introducerea în mod ilegal în România, peste frontiera de stat, prin zona verde adiacentă localităţii Bilca din jud. Suceava, a unor importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară în vederea valorificării, membrii grupului infracţional săvârşind în concret acte de colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de ţigarete, bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal şi despre are aceştia cunoşteau că provin din contrabandă sau sunt destinate acesteia.

Din monitorizarea activităţilor infracţionale a acestei grupări au fost probate săvârşirea unui număr de 6 de acte materiale de contrabandă/contrabandă calificată (totalizând 40.258 pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară), comise de către membri ai grupului infracţional organizat cu sprijinul altor persoane, faţă de care au fost extinse cercetările ulterior. în ceea ce priveşte traficul de mifranţi a fost documentată călăuzirea peste frontiera verde a unui grup de 8 migranţi, originari din Afganistan, care a fost depistat „legendat” pe teritoriul României, de către lucrătorii IJJ Suceava.

Al doilea grup: compus din numiţii U. Mihai (34 de ani), U. Vasile (31 de ani), C.Viorel-Cătălin (33 de ani), C. lonuţ-lulian (, 33 de ani), B. Daniel-luiian (17 ani) – toţi cetăţeni români cu domiciliul efectiv în localitatea de frontieră Vicovu de Sus din jud. Suceava, împreună cu cetăţeni ucraineni dintre dintre care au fost identificaţi o parte- unii posesori şi ai cetăţeniei române, au constituit la începutul anului 2021 un grup infracţional organizat şi, începând cu luna ianuarie 2021 au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii aceluiaşi gen de infracţiuni.

Din monitorizarea activităţilor infracţionale a acestei grupări a fost probată săvârşirea unui număr de 5 de acte materiale de contrabandă/contrabandă calificată (totalizând 26.877 pachete ţigarete de provenienţă extra comunitară), comise de către membri ai grupului infracţional organizat cu sprijinul altor persoane, faţă de care au fost extinse cercetările ulterior.

Ambele grupări, pentru a evita sau pentru a îngreuna probarea activităţii infracţionale, schimbau în mod frecvent terminalele mobile şi cartelele SIM pe care le foloseau, acţionau pe timp de noapte, foloseau autovehicule off-road (de teren) care aveau motoare cu cilindree mare şi erau înmatriculate în străinătate, în unele cazuri membrii grupului montând plăcuţe cu numere de înmatriculare false. Pentru a comunica, de regulă, membrii grupurilor foloseau staţii de emise-recepţie, convorbirile telefonice purtate de membrii grupului infracţionale fiind scurte şi codate, interlocutorii evitând să facă referire directă la activitatea infracţională desfăşurată. Prin activităţile infracţionale desfăşurate cele 2 grupări au creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 850.000 lei, aşa cum rezultă din adresele Direcţiei Regionale Vamale laşi.

În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 23 de suspecţi, iar în ziua de 23.11.2021, lucrătorii B.C.C.O. Suceava împreună cu lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Sectorului Poliţiei de Frontieră Şiret, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economice şi I.J.J. Suceava, au organizat o acţiune, ocazie cu care au efectuat un număr de 10 percheziţii domiciliare, pe raza jud. Suceava, punând în executare 16 mandate de aducere.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate în vederea cercetărilor următoarele bunuri: 7 autoturisme, un microbuz, sume de bani (20.900 lei și 11.600 euro), 11.995 pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară (24 de baxuri), 30 telefoane mobile, 25 cartele SIM, 21 staţii emisie-recepţie, 2 binocluri (din care unul cu vedere pe timp de noapte), 351 cutii materiale pirotehnice, 1 card de memorie, un dispozitiv dirijare dronă, 43 cordeline (hamuri) folosite pentru transportul coletelor cu ţigarete peste frontiera verde, 16 plăcuţe de înmatriculare (România, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia) precum şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Activităţile investigativ-operative şi de cercetare penală desfăşurate au fost de natură să conducă la administrarea unui material probatoriu temeinic, context în care procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituirea unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, trafic de migranţi, faptă prevăzută de art. 263 alin.l şi 2 lit. a Cod penal şi „contrabandă”, prev. de art. 270 alin. 1 şi 3, în formă continuată, şi reţinerea pe o durată de 24 de ore faţă de un număr de 8 inculpaţi.

În cursul zilei de ieri, 4 bărbați au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, instanța competentă emițând manadate de arestare pentru 30 de zile, aceștia fiind reintroduși în arestul IPJ Suceava.

Pe parcursul cercetărilor activităţile de suport tehnic în cauză au fost asigurate de către B.O.S. Suceava şi D.O.S, precum şi de sprijinul S.T.P.F. Suceava, S.P.F.Siret, I.P.J.Suceava – S.I.C.E., Poliţia Municipiului Suceava, I.P.J. Bacău-Serviciul Poliţiei Rutiere, Poliţia Municipiului Roman.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava