Muzeul Bucovinei

Pentru al patrulea an consecutiv, Orange România este recunoscută de Ookla cu premiile Speedtest Awards™* și este recompensată la toate categoriile disponibile cu premii pentru: „Cea mai rapidă rețea fixă”, „Cea mai rapidă rețea mobilă”, „Cea mai mare acoperire mobilă” și „Cea mai bună rețea mobilă”. Totodată, performanțele rețelei sale 5G și ale rețelei sale fixe au fost recunoscute pentru prima dată de către Ookla.

Premiile acordate se bazează pe măsurătorile realizate de către utilizatorii români ai aplicaţiei Speedtest® din prima jumătate a anului 2021 pentru operatorii telecom din România. Totodată, aceste premii reprezintă un bun barometru, independent și obiectiv, al calității serviciilor de internet mobil și fix, dar și al experienței pe care utilizatorii români o au în condiții reale de utilizare.

Astfel, în cazul măsurătorilor de viteză pentru rețelele mobile, Orange România a obținut un loc fruntaș, oferind o viteză de download cu aproape 30% mai mare decât următorul operator clasat, în timp ce viteza de upload a fost cu 20% mai mare față de cel de-al doilea operator clasat. Aceste date includ măsurători ale testelor de rețea mobilă efectuate prin intermediul aplicației Speedtest® de la toți operatorii telecom din România, la nivel național, regional și de oraș, în rețelele 2G, 3G, 4G și 5G.

În cazul testelor de acoperire mobilă, Orange a obţinut un scor de 631 puncte, cu 66 de puncte mai mare decât operatorul care se clasează pe locul doi.

În cazul măsurătorilor pentru rețelele fixe, Ookla a comparat peste 3.5 miloane de teste inițiate de pe întreg teritoriul României de către utilizatori ai aplicației Speedtest®, conectați la o rețea fixă sau de pe telefoane mobile ce utilizează o conexiune Wi-Fi. În urma acestor măsurători, Orange România a ocupat prima poziție, înregistrând viteze de top de 655 Mbps pentru download și 401 Mbps pentru upload.

Performanțe de top în rețeaua Orange 5G

La nici doi ani de la inaugurarea rețelei 5G, Orange a continuat constant extinderea rețelei pentru a oferi cea mai bună experiență de conectivitate consumatorilor, instituțiilor publice și companiilor din cât mai multe orașe. Astăzi, aceasta este prezentă în 20 de orașe, printre care se numără recenta extindere din luna iulie 2021 în Craiova, dar și municipiul București care beneficiază de acoperire în proporție de 100%.

Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă. În egală măsură, investițiile Orange s-au concentrat atât pe extiderea rețelei 5G, cât și pe performanțele ei, aceasta fiind capabilă să ofere viteze similare celor oferite de serviciul de internet prin fibră optică.

Aceste performanțe se reflectă și în măsurătorile Ookla care au recunoscut Orange drept “Cea mai rapidă rețea 5G din România’’.

„Într-o perioadă în care serviciile de internet și telecomunicații au devenit mai importante ca oricând, susținând domenii esențiale precum educația, sănătatea, transporturile, serviciile de logistică, dar și mediul de business în ansamblu său, premiile acordate de către Ookla vin ca o recunoaștere a eforturilor și a investițiilor continue pe care Orange România și echipele sale extrem de performante le-au realizat de-a lungul anilor. Importanța infrastructurii telecom a fost cu atât mai evidentă în ultimul an și jumătate, în care calitatea serviciilor de internet a devenit nu doar necesară, ci esențială. De aceea, prioritatea noastră rămâne aceea de a oferi unui număr cât mai mare de clienţi acces la internet de mare viteză, la conectivitate neîntreruptă, dar și la cele mai noi tehnologii precum 5G și arhitectură de ultimă generație pentru fibră la domiciliu.” Emmanuel Chautard, Orange Chief Technology Officer.

„Premiile Speedtest®, prezentate de Ookla, sunt oferite operatorilor telecom de top, care au oferit performanță și acoperire de internet excepționale pe piața pe care operează. Este plăcerea noastră să oferim Orange cu premiile pentru cea mai bună rețea mobilă, cea mai rapidă rețea mobilă, cea mai bună acoperire mobilă și cea mai rapidă rețea fixă din România. Această recunoaștere este o dovadă a performanței lor excepționale în Q1-Q2 2021, pe baza testelor riguroase Ookla inițiate de utilizatorii aplicației Speedtest.” a declarat Doug Suttles, CEO Ookla.

Mai multe date sunt disponibile pe: orange.ro/noutati/certificare/ și speedtest.net/awards/romania/.

* Premiile pentru cea mai rapidă rețea mobilă, cea mai rapidă rețea fixă, cea mai bună rețea mobilă și cea mai bună acoperire mobilă au fost obținute pe baza analizei de către Ookla® a datelor Speedtest Intelligence® pentru Q1-Q2 2021. Orange România a fost verificată ca având cea mai rapidă rețea 5G în baza analizei Ookla® a datelor Speedtest Intelligence® pentru viteze medii de descărcare 5G în România în Q2 2021.

Mărcile comerciale Ookla sunt utilizate sub licență și retipărite cu permisiune.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava