MOPAN Suceava

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că toţi primarii care se înscriu în această perioadă în PSD au impresia că vor pleca la Real Madrin, însă în realitate vor ajunge la Avântul Prăbuşirea. Ludovic Orban a fost prezent marţi, la Suceava, la o întâlnire pe care liderul liberalilor Klaus Iohannis a avut-o cu membrii PNL şi PDL. După ce i-a salutat pe primarii liberali din Fundu Moldovei, Gura Humorului şi Siret, Ludovic Orban a declarat că „ţin să le spun celor care au impresia că le bate la uşă Real Madrid ca să-i transfere, că nu are rost să plece de la Bayern Munchen”. Orban a spus că „impresarii”care le bat la uşă în momentul de faţă primarilor din opoziţie au doar tricourile de la Real Madrid. „Primarii riscă să plece de la Bayern Munchen la Avântul Prăbuşirea”. Pe de altă parte, Ludovic Orban le-a spus susţinătorilor lui Klaus Iohannis că ceea ce nu s-a văzut la televizor la lansarea candidaturii lui Victor Ponta a fost faptul că până la sfârşitul discursului acestuia, stadionul Arena Naţională s-a golit de spectatori. „Nu aţi văzut la televizor, dar vă spune ce s-a întâmplat la manifestarea nord-coreano-chineză de pe stadionul Lia Manoliu, care e pe acelaşi loc în care se ţineau manifestările lui Ceauşescu. Din momentul în care Ponta a început să vorbească, şi până la sfârşitul discursului lui s-a golit stadionul. Vă daţi seama ce a fost în sufletul lui Ponta? De ce au plecat şi de ce pleacă spectatorii înainte de a se termina meciul? Pentru că pierde echipa gazdă, iar în cazul de faţă pentru că s-a văzut clar că Ponta a pierdut meciul”, a afirmat Ludovic Orban.
La rândul său, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a criticat presiunile din aceste zile pe care reprezentanţii puterii le fac la adresa aleşilor locali. Flutur a ţinut să le transmită primarilor să nu se ia „după acele presiuni pe care le fac la adresa aleşilor locali”. „Nu am vrut să atac astăzi adversarii. Dar îmi exprim îngrijorarea şi dezacordul cu anunţurile zilnice pe care le fac pesediştii prin unii parlamentari, ca Putin atunci când a anexat Crimeea. Mai iau un primar. Că anexează câte un primar. Nu ăsta va fi viitorul domnilor. Că v-a luat ca haină de purtat, şi de purtat veţi fi”, a spus Flutur. El i-a îndemnat pe aleşii locali ai PDL şi PNL să rămână în partidul de dreapta al României.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava