Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat de presă: La sfârșit de an, Biroul politic județean al UNPR Suceava a făcut o ședință de analiză  a activității organizației in 2015. În urma acestei sedințe a fost adoptată o rezoluție care a fost transmisă către conducerea națională a partidului. Biroul politic județean a transmis in acest fel, dorința organizației Suceava de a participa singuri la alegerile din 2016, propunerile pentru imbunătățirea activitătii in județ și o prezentare a stadiului in care se află procesul de fuziune UNPR  – PP DD la nivelul județului.
Finalizarea fuziunii intre UNPR și PP- DD înseamnă la Suceava un număr de 89 consilieri locali, dintre care 3 viceprimari și organizații in aproape toate unitațile administrativ teritoriale din județ. Cu această zestre, organizația Suceava va intra in anul 2016, an electoral important și va incerca să-și atingă obiectivul de a deveni a treia forță politică din județ.

Mulțumim membrilor de partid și simpatizanților că au rămas alaturi de noi in acest an in care partidul a avut și momente dificile și le amintim că rămânem uniți și puternici. Astfel, am  demonstrat că UNPR Suceava este alcătuită din oameni de calitate şi împreună formează o echipă puternică. Suceava are nevoie de progres și depinde de fiecare dintre noi să punem umarul la dezvoltarea acestui frumos județ.

Asa cum spunea și presedintele Gabriel Oprea, anul 2015 a fost un an complicat, cu bune și cu rele, dar a fost un an în care am mai învățat ceva. Am învățat că în politică emoțiile cântăresc uneori mai mult decât rațiunea. Am învățat că singurii pe care ne putem baza suntem noi înșine. Am învățat că oamenii politici se împart în două categorii: cei care vor să conducă o națiune și cei care vor doar să placă.

Noi, la UNPR, am încercat mereu să conducem România către mai bine. Am făcut parte dintr-un guvern performant, poate cel mai bun pe care l-a avut această țară. Am luat măsuri apreciate chiar și de cei mai înverșunați adversari ai noștri și am creat bazele economice pentru un progres real. Creșterea salariului minim, creșterea salariilor în sistemul public, scăderea TVA, îmbunătățirea cadrului fiscal și toate celelalte sunt doar cele mai vizibile dovezi ale performanței Executivului din care UNPR a făcut parte.

Va dorim sanatate , liniste si un an mai bun!

Biroul de presa

Organizaţia UNPR Suceava vrea să participe singură la alegerile din 2016, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava