Concert pascal
MOPAN Suceava

Organizatorii Marii Adunări Centenare care a avut loc duminică la Chișinău, alături de participanții din toată Republica Moldova, cer Parlamentului României să adopte o Declarație de susținere a voinței exprimate în cadrul manifestației.

La ședința solemnă de marți, ora 10:00, a Senatului și Camerei Deputaților reunite, manifestanții cer ca o delegație, aparte de cea a Parlamentului Republicii Moldova, să fie primită de Legislativul României. De asemenea, aceștia solicită ca Declarația care urmează să fie adoptată de Parlament să includă și referiri clare la voința populației din Republica Moldova.

Sunt mulți care atrag atenția că o cedare atrage după sine alte cedări. Ne adresăm parlamentarilor României: nu cedați Basarabia, nu trădați Basarabia, nu repetați momentul 1940! În stradă la Chișinău am fost zeci de mii, avem în Republica Moldova o majoritate favorabilă Reunirii, dar Parlamentul României trebuie să ne asigure că dacă noi vrem, Țara ne primește”, a spus Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Acum e momentul în care vom vedea dacă deputații și senatorii sunt unioniști doar în campaniile electorale sau sunt unioniști cu sufletul și mintea. În special domnul Dragnea și domnul Tăriceanu, ca șefi ai celor două Camere ale Parlamentului, au o imensă datorie față de mișcarea unionistă, față de națiunea română”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Duminică, la Chișinău a avut loc cea mai amplă manifestație din Anul Centenar. Zeci de mii de participanți la Marea Adunare Centenară au stabilit planul de acțiuni pentru anul 2018, care vizează unirea cu România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava