În această zi de  anului 1895, un tribunal londonez îl declară vinovat pe Oscar Wilde – autorul cunoscut în întreaga lume pentru „Portretul lui Dorian Gray”, „Ce înseamnă să fii onest” și „Evantaiul doamnei Windermere” – de comiterea unor acte indecente și judecătorul îl condamnă pe loc la doi ani de muncă silnică.

Cu trei luni mai înainte, Wilde îl dăduse în judecată pe marchizul de Queensbury pentru că-l făcuse „sodomit”, dar procesul avusese un rezultat dezastruos, fiind aduse numeroase dovezi care indicau că Wilde se dedase, împreună cu numeroși tineri, la acte de homosexualitate, ilegale potrivit legilor engleze ale vremii. Acțiunea în justiție s-a soldat cu achitarea lui Queensbury și cu arestarea lui Wilde.

Necazurile lui Wilde începuseră însă în 1892, când îl cunoscuse pe lordul Alfred Douglas și între cei doi începuse o relație de dragoste de notorietate publică. Tatăl lui Douglas, marchizul de Queensbury, era deja exasperat de comportamentul fiului său din mai multe puncte de vedere. Iar când l-a văzut înclinat să se dedea la „intimități cu bărbatul acela, Wilde”, marchizul s-a hotărât să-l aducă pe fiul său pe calea cea dreaptă distrugându-l pe scriitor.

A reușit să-și îndeplinească numai cel de-al doilea obiectiv. După cum îi scria Wilde lui Douglas: „În războiul de ură cu tatăl tău, am fost, în același timp, scut și armă pentru fiecare dintre voi”. Wilde se afla în culmea succesului la începutul anului 1895, fiind în același timp prețuit, urât, ridiculizat și omagiat ca fiind un spirit imoral, o personalitate flamboaiantă, un geniu al limbajului, o insultă la adresa sensibilităților victoriene și purtătorul de cuvânt al estetismului.

Căsătorit și având doi fii, începuse să ducă și o periculoasă viață dublă nu tocmai secretă ca homosexual, întâlnindu-se în camere de hotel cu bărbați tineri, adeseori din clasele inferioare și care erau plătiți pentru serviciile lor.

„Festinul cu panterele” era expresia folosită de el pentru aceste întâlniri. După acel senzațional proces și după condamnare, viața lui Wilde era terminată.

La eliberarea din închisoare, în 1897, a fugit împreună cu familia din Anglia în Europa, unde a rămas pentru restul scurtei sale vieți, falit, dacă nu și lecuit, și dependent de puținii prieteni rămași pentru ajutoare în bani.

Omul care scrisese atât de multe poezii, nuvele și piese de teatru în anii de dinainte să ajungă la închisoare, care a lăsat lumii atât de multe citate memorabile a mai scris o singură lucrare, „The Ballad of Reading Gaol” („Balada închisorii Reading”).

A murit la vârsta de 46 de ani, într-o cameră de hotel din Paris, pe 30 noiembrie 1900. După cum spusese în vremurile sale bune: „Publicul este extraordinar de tolerant. Iartă totul, cu excepția geniului”.

Tot la 25 mai:

735: Moare istoricul anglo-saxon Beda Venerabilul.

1521: Prin Edictul de la Worms, Martin Luther este scos în afara legii.

1681: Moare la Madrid dramaturgul Pedro Calderón de la Barca.

1703: Moare cronicarul Samuel Pepys.

1803: Se naște la Boston filosoful american Ralph Waldo Emerson.

Geo Alupoae, critic de teatru.