Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Sucevei va construi o parcare supraterană  de 300 de locuri în zona fostului Comisariat Militar de lângă piața din centrul orașului, aanunțat primarul Ion Lungu. El a menționat că inițial locația aleasă era parcarea din fața Pieței Centrale însă după o analiză la fața locului s-a constatat că parcarea supraterană nu se încadrează din punct de vedere urbanistic în arhitectura zonei. ”Am găsit o soluție în zona fostului Comisariat MIlitar unde avem 6.160  de mp de teren. Deja s-a emis certificat de urbanism pentru elaboare PUZ și obținerea de autorizație de desființare a unor consrucții,  niște garaje, magazii. Acolo  e o zonă sensibilă dar vom face toate studiile topo, geo. Vom face acolo o parcare cu o capacitate de 300 de locuri  pe 4-5 nivele pentru că zona permite din punct de vedere urbanistic”, a  spus Lungu. El a menționat că municipalitatea lucrează în prezent la documentațiile tehnice, PUZ și SF pentru două parcări supraterane, una pe strada Ștefan Tomșa lângă Primărie și alta pe strada Mesteacănului din Obcini. Lungu a ținut să le transmită celor care susțin construirea de parcări subterane că pentru municipalitate nu sunt eficiente pentru că acestea sunt duble ca preț față de cele supraterane și în plus sunt de capacitate mai mică amitind că parcările subterane din centru au fost construite cu bani europeni. Primarul a mai spus că intenția sa este aceea de a construi 10 parcări supraterane în municipiul Suceava. ”Vrem să identificăm locațiile și soluțiile să pregătim documentațiile pentru aceste parcări supraterane și atunci cînd se deschid finanțările pe PNRR, pe POR sau alte programe să demarăm efectiv execuția”, a încheiat Lungu.

Parcare supraterană de 300 de locuri în zona fostului Comisariat Militar de lângă piața din centrul Sucevei, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava