Concert pascal
MOPAN Suceava

Parcul de aventură din Fălticeni, cel mai nou și mai modern din județ, a avut peste 600 de vizitatori în prima lună de funcționare. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a precizat că numărul de vizitatori ar fi putut fi cu mult mai mare, însă condițiile meteo nefavorabile au făcut ca acest lucru să nu se întâmple. „Încă de la deschidere am avut copii care au venit la acest parc atât din Fălticeni, cât și din din Suceava, Botoșani, Pașcani, Rădăuți, dar și din comunele învecinate municipiului Fălticeni. Din păcate vremea nu a ținut cu noi, însă acum, cu venirea căldurii așteptăm un număr mai mare de vizitatori. Parcul de aventură este situat într-o zonă răcoroasă, unde atât copiii, cât și părinții pot să se relaxeze, plus că în apropiere avem și complexul Nada Florilor”, a spus Cătălin Coman.


El a spus că cei care vin să încerce traseele din parcul de aventură beneficiază de sprijinul și îndrumarea unui colectiv de instructori specializați, de la Asociația Ghizilor din Bucovina.


„Sistemele de protecție sunt 100% sigure, iar copiii voi primi un instructaj cum să folosească echipamentele și cum să parcurgă traseele. Trebuie spus că până în prezent toți cei care au fost aici au lăudat parcul de aventură de la Fălticeni. Îi așteptăm în continuare pe copii și părinți să vină la acest parc pe toată durata verii”, a mai declarat primarul din Fălticeni.


Parcul de aventură din Fălticeni a fost inaugurat pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Investiția a fost realizată de Primăria municipiului Fălticeni cu bani de la bugetul local în zona împădurită din apropierea Complexului Nada Florilor și a costat 265.000 de lei la care se adaugă 100.000 de lei echipamentele. Pentru început au fost inaugurate șapte trasee de tiroliană atât pentru copii cât și pentru adulți însă în final parcul de aventură va cuprinde 14 trasee cu diferite grade de dificultate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava