Concert pascal
MOPAN Suceava

Fata lui Michael Jackson, Paris, a spus că nu este „rolul ei” să îl apere în mod public pe regretatul ei tată, dar că îl susține pe vărul ei, Taj, în demersul său de a-i apăra imaginea starului.

Vedeta în vârstă de 20 de ani a explicat de ce nu a vorbit despre documentarul ‘Leaving Neverland’, în care James Safechuck și Wade Robson susțin că autorul hit-ului ‘Man In The Mirrror’ i-a abuzat sexual pe când erau copii. Paris i-a scris unui fan, pe rețeaua de socializare Twitter, potrivit contactmusic.com: „Nu pot să spun nimic mai mult decât s-a zis deja în apărarea sa. Taj face o treabă excelentă singur. Și îl susțin. Dar nu este rolul meu. Eu doar încerc să îi fac pe toți să se liniștească și să încerce să privească imaginea de ansamblu. Asta sunt eu.”

În documentarul ‘Leaving Neverland’, difuzat de HBO în două părţi, doi bărbaţi adulţi au spus că s-au împrietenit în copilărie cu Michael Jackson şi că au fost agresaţi sexual de acesta atunci când ei aveau vârstele de şapte, respectiv 10 ani, la începutul anilor 1990. După difuzarea acestui documentar, dezvăluirile făcute de cei doi protagonişti au provocat un val de oroare şi de neîncredere în rândul opiniei publice mondiale.

Reprezentanţii familiei Jackson au spus că documentarul ‘Leaving Neverland’ şi acoperirea mediatică a acuzaţiilor formulate în acest film împotriva starului reprezintă „un linşaj public” şi că artistul a fost „100% nevinovat”. Fondul care administrează averea cântăreţului a dat în judecată postul HBO în luna februarie, spunând că documentarul încalcă un contract prin care postul TV prin cablu se angajase să nu îl discrediteze pe starul pop.

Michael Jackson, care a murit în 2009, a fost achitat în 2005 într-un proces în care a fost acuzat că a molestat sexual un adolescent de 13 ani în ferma sa Neverland din California. În 1994, artistul a încheiat o înţelegere cu părinţii altui adolescent de 13 ani la finalul unui proces în care era acuzat de abuz sexual.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava