Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-ministrul Viorica Dăncilă conduce delegația României care participă, la 7 iulie 2018, la cea de-a 7-a ediție a Summit-ului șefilor de guvern ai statelor ce sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză – Europa Centrală și de Est (cunoscut și sub denumirea 16+1), organizat la Sofia, în Bulgaria.

Obiectivul major al Summit-ului este de a promova cooperarea deschisă și pragmatică între statele participante în multiple domenii de interes comun, printre care energie, comerț, infrastructură, agricultură, mediu și contacte inter-umane, în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare ale acestora. Va fi evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare și vor fi lansate noi inițiative de colaborare în format 16+1.

Principalul moment al Summit-ului este sesiunea plenară de dialog la nivelul șefilor de guvern din țările participante. În marja evenimentului va avea loc forumul de afaceri China-Europa Centrală și de Est, șefii de guvern prezenți la Summit urmând să ia parte la ceremonia de deschidere a Forumului.

Reuniunea la nivel înalt va oferi, de asemenea, prilejul organizării de întâlniri bilaterale cu șefii delegațiilor participante la Summit. Prim-ministrul român va avea o întrevedere cu premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, precum și cu o serie de omologi din țările Europei Centrale și de Est.

Elemente de context

Formatul de cooperare China – Statele Europei Centrale și de Est („16+1”) a fost iniţiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniştrilor economiei şi dezvoltării din statele partenere.

Obiectivul principal al formatului îl reprezintă dezvoltarea cooperării între statele participante într-o gamă largă de domenii, precum comerţul, investiţiile, infrastructura, energia, schimburile culturale şi educaţia.

Statele europene participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Au statut de observatori Austria, Belarus, Elveția, Grecia, Serviciul European de Acțiune Externă al UE și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În fiecare an, are loc un Summit 16+1 la nivel de prim-miniștri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava