SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Deputatul PDL, Ioan Bălan, candidatul ARD pentru un nou mandat în colegiul 2, împreună cu Ghorghe Flutur, candidatul ARD pentru Senat în colegiul 2 Suceava, au dat luni piept cu pătrăuţenii. Bălan şi Flutur însoţiţi de caravana ARD s-au aflat în campanie electorală în comuna Pătrăuţi pe care au bătut-o la pas pentru a se întâlnii cu alegătorii. Cei doi candidaţi au fost însoţiţi de primarul localităţii, democrat liberalul, Vasile Breabăn, care i-au asigurat de tot sprijinul său. «Îi vom ajuta pentru că şi ei ne-au ajutat când am avut nevoie. În timpul inundaţiilor din 2010 au fost lângă noi în special domnul deputat Ion Bălan şi Gheorghe Flutur care era preşedinte al Consiliului Judeţean. Vreu să-i asigur încă o dată de sprijinul nostru la alagerile din 9 decembrie », a spus Breabăn.

Bălan aminteşte de sprijinul dat celor din Pătrăuţi la inundaţiile din 2010
Deputatul Ioan Bălan şi-a adus aminte de colaborarea foarte bună pe care a avut-o cu actualul primar al comunei Pătrăuţi în timpul inundaţiilor din 2010 atunci când Breabăn deţinea funcţia de viceprimar şi speră că acest parteneriat va continua şi pe viitor înspre binele localităţii. El a arătat că la inundaţiile din 2010 au primit sprijin toate familiile care au avut nevoie subliniind că au fost zile când în comună au intrat şi 7 tiruri cu ajutoare. « Suntem la Pătrăuţi în campanie electorală din uşă în uşă şi suntem alături de primarul Breabăn. Vreau să spun că Pătrăuţiul a avut de câştigat atunci când a ales în vară ceea ce noi am propus anume pe Vasile Breabăn în funcţia de primar. Am experienţa lucrurilor bine făcute şi vă spun că la inundaţiile din 2010 am găsit un sprijin deosebit în viceprimarul de atunci al comunei, Vasile Breabăn. Sper într-o colaborare bună în continuare cu el ca de altfel şi cu primarii din fiecare localitate a colegiului meu. Parteneriatul realizat încă de pe vremea când era viceprimar rezistă şi pe zi ce trece este mai puternic şi asta în folosul localităţii. Cred că pe 9 decembrie şi aici la Pătrăuţi oamenii vor da un vot puternic în favoarea candidaţilor ARD, Ioan Bălan la Camera Deputaţilor şi Gheorghe Flutur la Senat”, a declarat Bălan.

Flutur: „Pătrăuţenii au nevoie să-şi trimită în Parlament candidaţi puternici ca să-i poată susţine în continuare”
La rândul său, Gheorghe Flutur, a ţinut să evidenţieze colaborarea foarte bună cu primarul Vasile Breabăn şi să transmită pătrăuţenilor că vor beneficia în continuare de ajutorul său din postura de senator. „Suntem în campanie la Pătrăuţi, o comună veche cu multă istorie, cu oameni gospodari. Despre ce s-a făcut s-a tot spus dar sunt încă multe de făcut în continuare. Pătrăuţenii au nevoie să-şi trimită în Parlament candidaţi puternici ca să-i poată susţine în continuare. De acea zilele acestea vom face cunoscut programul nostru din poartă în poartă să le spunem ce vrem să facem pentru Pătrăuţi comună care are nevoie de drumuri, de apă, de canalizare. Sunt aici şi oameni necăjiţi şi trebuie ajutaţi, e nevoie de locuri de muncă. Eu sunt bucuros că este aici o echipă puternică, un primar care s-a implicat şi atunci când era viceprimar şi care a mai făcut foarte multe lucruri bune dar are nevoie de noi să-i fim alături. De aceea le cer un vot celor din Pătrăuţi pentru echipa ARD domnul Ioan Bălan deputat şi Gheorghe Flutur senator”, a spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava