Patru răniți în urma unui accident între două mașini pe E 85, la Cumpărătura (FOTO)
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident între două mașini care a avut loc astăzi pe E85, pe raza localității Cumpărătura. La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM). În sprijin, au fost solicitate și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Toate cele patru persoane, din cele două mașini, au primit îngrijiri medicale după care au fost implicate primesc îngrijiri medicale după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. ISU Suceava a transmis că deoarece sunt scurgeri de carburanți pe șosea, la fața locului a fost trimisă și o autospecială de stingere, pentru sablarea carosabilului. La fața locului a intervenit și prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iaşi, coordonator SMURD în regiunea de Nord-Est a ţării, care se afla în drum spre ISU Suceava.